Home » D:News » De ce atragem oamenii care ni se par antipatici?

De ce atragem oamenii care ni se par antipatici?

De ce atragem oamenii care ni se par antipatici?
Publicat: 25.06.2017
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, amabilitatea este şi principalul motiv care ne atrage de oamenii pe care i-am putea considera deranjanţi.

Mai mult decât atât, specialistul consideră că personalitatea umană cuprinde mult mai multe trăsături decât ne-am putea imagina, iar proiecţia este o altă formă prin care atribuim trăsăturile noastre negative altor persoane. De altfel, proiecţia a devenit un mijloc obişnuit de trai într-o societate din ce în ce mai numeroasă, complexă şi diversificată şi este unul dintre cei mai frecvenţi factori generatori de frustrare, scrie Rador.

“În toată experienţa noastră, nu există trăiri, comportamente, gânduri, stări pe care să le fi trăit exclusiv. Toate acestea sunt părţi ale trăsăturii umane, iar lucrurile “deranjante” la alţii le posedăm şi noi, numai că nu suntem conştiente de ele. De multe ori, fără să ne dăm seama, deci este un proces inconştient, folosim proiecţia noastră asupra altora. Cel care “proiectează” manifestă în lumea exterioară gânduri, sentimente şi dorinţe pe care nu le ştie şi pe care şi le refuză din diverse motive, atribuindu-le în mod eronat altor persoane sau lucruri din mediul său înconjurător. Când nu ne place de cineva, tocmai acel cineva ne aminteşte de o trăsătură din noi înşine, pe care nu o acceptăm din diverse motive. Când spunem că cineva e rău de fapt proiectăm propria noastră răutate în acea persoană. Proiecţia constă în principal în atribuirea celorlalţi a propriilor intenţii, tendinţe, pulsiuni şi dorinţe”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
 
Persoanele „deranjante” ne comunică inconştient ceea ce ne deranjează la noi
 
De asemenea, specialistul este de părere că, din cauza unui ecou al inconştientului propriu, atunci când cineva critică pe altul îşi critică, de fapt, propriile slăbiciuni, neîndrăznind să-şi recunoască aceste trăsături, percepe la cei din jur ceea ce nu poate recunoaşte în el însuşi. Persoana dominată de acest mecanism de apărare este o persoană bănuitoare, orgolioasă, sensibilă şi pare, de asemenea, un fel de colecţionar al greşelilor celor din jur. “Ceilalţi, pe care îi judecăm şi îi respingem cât se poate de vehement, lucrurile pe care le resimţim ca iritare, prejudecată, critică, minciună, trădare, nedreptate, trezesc tocmai acea parte din noi care are nevoie de ajustări. Înainte de a-i izola pe cei care ne fac să suferim ar fi bine să ne oprim puţin şi să ne gândim dacă nu cumva ar trebui să le mulţumim pentru că ne-au oferit ocazia unei auto-examinări benefice dacă ne hotărâm să schimbăm ceva la noi”, conchide psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace
Au fost anunțate sentințele în cel mai mare proces de securitate națională din istoria Hong Kong
Au fost anunțate sentințele în cel mai mare proces de securitate națională din istoria Hong Kong
Beth, cățelușa preferată a Reginei Camilla, a murit. „A fost un companion foarte special”
Beth, cățelușa preferată a Reginei Camilla, a murit. „A fost un companion foarte special”
Experții în nutriție din Anglia cer interzicerea prăjiturilor și biscuiților în școli
Experții în nutriție din Anglia cer interzicerea prăjiturilor și biscuiților în școli
Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar mediocru şi i-a rezistat lui Hitler
Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar mediocru şi i-a rezistat ...