Având o rampă de peste 4 kilometri, mall-ul ar fi fost prima clădire din lume în care se puteau face cumpărături rapid, în faţa fiecărui magazin existând locuri de parcare pentru cumpărători, informează Amusing Planet.
În interiorul clădirii, exista spaţiu pentru peste 300 de magazine, un hotel de cinci stele, un cinema cu şapte ecrane, o sală de fitness, o piscină, terenuri de bowling, infirmerie şi multe altele. Proiectul a fost realizat în 1950 de către Pedro Neuberger, Dirk Bornhorst şi Jorje Gtierrez. Atunci când a fost expus în cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York, publicul l-a considerat un triumf al design-urilor moderne.
Aproape de sfârşitul lucrărilor de construcţie, dictatura ui Perez Jimenez s-a prăbuşit, arhitecţii rămânând fără fonduri. Noul guvern nu a dorit să continue construirea proiectului deoarece era asociat cu imaginea fostului dictator. În 1975, după un proces îndelungat, clădirea a intrat în posesia statului.
Primii locuitori ai clădirii au apărut în 1979, aceştia fiind în mare parte victime ale unei alunecări de teren. Însă, în doar 3 ani, numărul persoanelor ce trăiau ilegal în clădire a crescut la peste zece mii, Helicoide devenind un loc al traficului de droguri şi prostituţiei. În 1982, locuitorii clădirii au fost evacuaţi, oficialii dorind să transforme clădirea într-un muzeu al istoriei şi antropologiei, însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Poliţiştii au preluat clădirea în 1984 şi au transformat-o în închisoare.
Conform unui raport NGO, în clădire au existat 145 de cazuri de tortură şi cruzimi inumane produse de guvernul din Venezuela între ianuarie 2014 şi iunie 2016.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: