Olandezii au câştigat ediţia acestui an a competiţiei SpaceX care presupunea elaborarea unei noi tehnologii de transport, scrie Science Alert.
Ideea inginerilor va fi pusă în practică cu ajutorul companiei Hardt Global Mobility, în parteneriat cu TU delft, NS – regia de transport feroviar olandeză şi cu compania de construcţii BAM. Primul pas este construirea unui tub de 30 de metri.
Tim Houter, CEO-ul de la Hardt, a precizat că „în acest centru vom testa toate sistemele care nu necesită viteze mari, precum sistemul de levitaţie, de propulsie şi mai ales sistemele de siguranţă”.
Această primă etapă va necesita o finanţare de 675.000 de dolari americani. Testul de viteză, alături de construirea liniei pentru acesta, va avea loc până în 2019, iar până în 2021 Hardt intenţionează să stabilească o linie hyperloop între Amsterdam şi Paris.
Sistemul revoluţionar de transport hyperloop a fost propus prima dată în 2013 de CEO-ul SpaceX, Elon Musk, menit să transporte atât oameni, cât şi marfă, cu ajutorul unor trenuri care să călătorească prin tuburi şi tuneluri cu viteze până la 700 km/h.
Alte proiecte similare sunt în lucru în Canada, Statele Unite şi Dubai.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Primele imagini cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop
Mai rapid decât avionul: ce este hyperloop, misteriosul mijlocul de transport al viitorului? (VIDEO)