Home » Istorie » Opt încercări de asasinat a reginei Victoria, una dintre cele mai iubite personalităţi ale istoriei

Opt încercări de asasinat a reginei Victoria, una dintre cele mai iubite personalităţi ale istoriei

Publicat: 09.07.2017
Regina Victoria a spus că „merită se se tragă spre tine pentru a vedea cât de mult eşti iubit”, şi puţine personalităţi istorice au fost atât de iubite (şi au avut parte de atâtea atentate) cât a avut regina britanică. Au existat opt încercări de asasinat a reginei Victoria.

Edward Oxford – 10 iunie 1840

La patru luni după nunta regală, Victoria şi Albert au plecat de la Palatul Buckingham cu un car deschis pentru plimbarea regulată prin Hyde Park. La doar 90 de metri de porţile palatului, un băiat de 18 ani pe nume Edward Oxford a tras cu pistolul spre regină, care era şi însărcinată în patru luni cu primul copil al cuplului. Deşi se afla la doar câţiva metri, Oxford a ratat. A ratat şi a doua oară, iar atunci mulţimea a avut suficient de mult timp pentru a-l pune la pământ, relatează History.

Cuplul a continuat călătoria ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Albert a scris că „am făcut o scurtă plimbare prin parc, o dată pentru puţin aer, iar o dată pentru a arăta publicului că nu am pierdut încrederea în ei”. Oxford a fost găsit vinovat, dar apoi a fost declarat  nebun şi a petrecut 24 de ani într-un azil, iar ulterior a fost deportat în Australia.

John Francis – 29 mai 1842

Din nou, cuplul călătorea într-un car deschis după slujba de duminică, atunci când au văzut un individ că îndrepta un mic pistol în direcţia lor. A apăsat pe un trăgaci, dar pistolul nu a funcţionat. Văzând eşecul, Francis a dispărut în Green Park.

John Francis – 30 mai 1842

Deşi Albert a informat securitatea că un criminal este liber, regina Victoria a insistat să nu rămână în Palatul Buckingham. Crezând că cea mai bună strategie de a-l prinde pe Francis este să iasă din palat pentru a-l atrage pe Francis, aceştia s-au plimbat chiar în ziua următoare prin Londra. Aceştia erau înconjuraţi de poliţişti în civil care aveau misiunea de a-l prinde pe potenţialul asasin.

La doar câţiva paşi, s-a auzit un foc de armă. Din nou a fost Francis, care şi-a ratat ţinta, iar imediat a fost prins de poliţişti. A fost condamnat la moarte, dar regina a schimbat sentinţa la exil pe viaţă.

John William Bean – 3 iulie 1842

Istoria aproape s-a repetat după cinci săptămâni de la incidentul cu Francis, când un adolescent de 17 ani pe nume John William Bean a îndreptat pistolul spre regină atunci când cuplul regal părăsea palatul pentru slujba de duminică. Din fericire, pistolul s-a blocat. Bean, care suferea de o deformaţie a coloanei care l-a lăsat foarte scund, dorea o shimbare în viaţă – orice fel de schimbare.

Bean a fost prins seara în aceeaşi zi în casa sa. Acesta a spus că pistolul nu a reprezentat vreun pericol, că era încărcat mai mult cu tutun decât cu praf de puşcă. A fost condamnat la 18 luni de muncă silnică.

William Hamilton – 19 iunie 1849

În seara aniversării oficiale a naşterii sale, regina Victoria se plimba prin Hyde Park cu trei dintre copiii săi, printre care şi viitorul rege  Edward al VII-lea. Zidarul fără slujbă William Hamilton a tras cu pistolul spre carul regal. Regina nu a fost rănită, întrucât o gardă a parcului l-a pus la pământ pe Hamilton.

Acesta a spus poliţiei că a tras cu pistolul încărcat numai cu praf de puşcă pentru a intra în închisoare, acolo unde avea hrană şi acoperiş deasupra capului. A fost exilat în închisoarea din Gibraltar pentru şapte ani.

Robert Pate – 27 iunie 1850

Robert Pate, fost ofiţer în armata britanică, era cunoscut pentru comportamentul său maniacal. Într-o zi, în care regina Victoria şi cei trei fii ai săi făceau o vizită unchiului său pe moarte, Pate s-a apropiat de regină şi a lovit-o cu un baston peste cap, alegându-se cu un ochi vânăt. Pate a fost condamnat la şapte ani de închisoare în închisoarea colonială din Tasmania.

Arthur O’Connor – 29 februarie 1872

La întoarcerea reginei la Palatul Buckingham după o plimbare, adolescentul de 17 ani aştepta în curtea palatului (în care a reuşit să se strecoare). A îndreptat pistolul spre regină la o distanţă de nici un metru, dar unul din garda regală l-a pus pe potenţialul asasin la pământ.

Pistolul lui O’Connor era inutilizabil însă. Acesta aspus că nu intenţiona să omoare regina, doar să o sperie pentru a semna un document care ar fi eliberat prizonierii politici irlandezi din închisorile britanice. O’Connor a fost exilat în Australia.

Roderick MacLean – 2 martie 1882

MacLean, în vârstă de 28 de ani, a tras spre regină atunci când a ajuns din Londra în Staţia Windsor. Acesta a fost imobilizat de elevii de la Eton College din apropiere care veniseră să-şi salute regina. MacLean nu a fost găsit vinovat pentru că era instabil psihic şi şi-a petrecut restul vieţii într-un sanatoriu.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O nuvelă scrisă în copilărie de regina Victoria va fi publicată în Marea Britanie

IMAGINI de colecţie cu Regia Maria, nemaivăzute până acum, transpuse digital de o universitate britanică – FOTO

Tânărul care sărea aproape în fiecare an gardul de la Palatul Buckingham. A început la 14 ani, deghizat în oaie, şi a furat lenjeria intimă a reginei

Când se sperie cu adevărat oamenii. Concluzia neaşteptată a studiului

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”
Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”
Un expert NASA explică de ce niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Un expert NASA explică de ce niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Criza climatică a triplat durata valurilor de căldură din oceane
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială „Altceva cu Adrian Artene”
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială ...
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania