Imaginile realizate cu ajutorul aparaturii RMN, ar putea îmbunătăţi modul în care medicii înţeleg dezvotarea autismului şi a paraliziei cerebrale, notează BBC.
Aceştia au reuşit să înregistreze momentul în care se formează miliarde de neuroni şi conexiunile dintre ei. Echipa din cadrul King’s College din Londra afirmă că sarcina lor a fost extrem de dificilă. Creierul copiilor nou-născuţi conţine trilioane de reţele adunate într-un organ de mărimea unei mandarine.
Până în prezent, experţii au publicat informaţii în urma RMN-urilor realizate asupra a 40 de copii la doar câteva zile de la naştere. Principalul cercetător, David Edwards, a declarat că obţinerea permisiunii părinţilor pentru efectuarea RMN-urilor a fost o provocare.
,,Este o tehnică sigură. Nu implică raze X sau radiaţii. Suntem recunoscători părinţilor că au participat la studiul nostru,” a declarat cercetătorul.
În viitor, experţii doresc să creeze o hartă dinamică a conexiunilor din creierul uman.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: