Castelul Corvinilor din judeţul Hunedoara va fi restaurat prin fonduri europene în valoare de 22 de milioane de lei, durata de implementare a proiectului fiind de peste 5 ani, potrivit comunicatului remis joi de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP).
„Valoarea totală a proiectului este de 21.884.908,73 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 21.447.210,55 de lei (4.841.356,79 de euro), reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului”, se arată în comunicatul MDRAP.
După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu 86.896 de turişti, de la 260.766 de vizitatori pe an, la 347.662 de vizitatori, informează
Mediafax.
„Proiectul va fi realizat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi are o durată de implementare de 62 de luni”, se mai arată în comunicat.
Ministrul Dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh, a menţionat că România îşi propune ca totalul sumelor rambursate de la Comisia Europeană, la finalul anului, să fie de 5,2 miliarde de euro.
Vă recomendăm să citiţi şi următoarele articole: