,,Fiecare persoana se confruntă, la un moment dat, cu anumite simptome fizice care provoacă îngrijorare, iar, în acest context, preocuparea este o reacţie firească de apărare a organismului, care determină persoana să investigheze cauza.
Putem vorbi despre ipohondrie în cazul în care teama de boală durează mai mult de şase luni, iar rezultatele medicale arată absenţa unei boli’’, precizează psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru pentru Gândul.
Această afecţiune îi poate afecta atât pe bărbaţi, cât şi pe femei, pe tineri sau pe cei în vârstă.
,,În primul rând, ipohondria poate fi un comportament învăţat de la unul dintre membrii familiei: mama, tata, bunic, sora, care se plâng tot timpul de dureri ce vin şi pleacă, ori se mută după bunul plac prin tot corpul.
În al doilea rând, poate fi dobândită în urma unei traume: decesul sau îmbolnăvirea gravă a unei persoane dragi, divorţul, somajul, violul, tâlhăria, o agresiune fizică, o ameninţare’’, afirmă psihologul Constantin Cornea.
,,Un mod preponderent negativ de a gândi şi interpreta viata poate determina persoana să se îngrijoreze mai mult decât este necesar în privinţa a tot felul de aspecte de viaţă, deci şi în privinţa celui legat de sănătate. De asemenea, acest tip de gândire va alimenta şi mai mult temerile şi va creşte intensitatea tulburării’’, adaugă Laura Maria Cojocaru.
Psihologul Constantin Cornea consideră că această afecţiune poate fi identificată după anumite semne:
1.Un ipohondru este preocupat de sănătatea proprie. Are o teamă că oricând i se poate întâmpla ceva sau că poate suferi de o afecţiune ce se poate agrava dacă nu o descoperă la timp.
Citeşte continuarea în Gândul!