Home » D:News » O scrisoarea PIERDUTĂ o jumătate de secol a fost livrată la destinaţie. ”Este un mister”

O scrisoarea PIERDUTĂ o jumătate de secol a fost livrată la destinaţie. ”Este un mister”

Publicat: 28.04.2017
O carte poştală din Berlin, trimisă în 1964, a ajuns la destinaţie după 53 de ani, fără a fi citită vreodată de destinatar, o bătrână care a murit cu mult înainte ca mesajul să fi fost livrat, scrie The Local.

Cu toate că nu se cunosc autorii respectivei cărţi poştale, aceasta a fost semnată de ”copiii tăi” şi este trimisă către ”bunica”. Cea care a stat la adresa la care a ajuns, într-un târziu, epistola, se numea Frieda Lehmann, scrie Mediafax.

Bătrâna nu a mai apucat să citească mesajul trimis de nepoţii ei, pentru că a decedat, însă vecinii şi-o amintesc ca pe o ”persoană bună şi modestă”, care avea ”un băiat pe nume Wolfgang de profesie tâmplar” şi care o vizita într-o maşină sport roşie. Cel mai probabil bărbatul este mort şi el, scrie The Local, citând un ziar nemţesc.

Sursă foto: maz-online.de

Epistola a fost adusă săptămâna trecută de un poştaş, care a lăsat-o la o companie de grădinărit din Germania, aflată în aceeaşi clădire, poate pentru că transportatorul nu ştia exact cui aparţinea şi ce să facă cu ea, susţine ziarul.

O angajată a companiei Moosgrün, Peggy Gerike, a spus că a observat că ceva era în neregulă cu scrisoarea pentru că timbrele au fost plătite cu pfenig – o formă învechită a monedelor germane.

Apoi a fost şocată de aspectul vechi al imaginilor alb-negru cu Berlinului, Poarta Brandenburg, Biserica Memorială Kaiser Wilhelm şi alte repere. Cu toate acestea, numele de pe cartea poştală a uimit-o cu adevărat.

Sursă foto: maz-online.de

”Frieda Lehmann a fost şi numele bunicii mele”, a declarat Gerike.

Aşa că a încercat să afle câteva detalii despre fostul rezident al clădirii.

Întârzierea de 53 de ani a cărţii poştale rămâne un mister. Nu există nicio explicaţie oficială pentru aceasta şi nimeni nu ştie unde a fost epistola în acest timp. 

”Credem că adresa a fost notată greşit în 64 şi cineva a rescris fie codul poştal, fie adresa şi a trimis-o mai departe”, a declarat un reprezentant al Poştei din Germania pentru The Local.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship