Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune în perioada 24 martie – 23 aprilie 2017, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, un lot de podoabe preistorice deosebite, recent intrate din colecţiile sale – Podoabe din tezaurul de la Sarasău. Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc vineri, 24 martie a.c., începând cu ora 12.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Sala Lapidarium. Accesul la eveniment este gratuit.
Cele unsprezece podoabe preistorice din aur prezentate în această expoziţie sunt cunoscute în literatura de specialitate ca provenind din tezaurul de la Sarasău (magh.Szarvasszó, jud. Maramureş), acesta fiind o descoperire întâmplătoare efectuată în primăvara anului 1847.
De remarcat faptul că pe teritoriul localităţii amintite au fost identificate de-a lungul timpului mai multe aşezări, dar şi un număr însemnat de piese de metal (depozite de bronzuri, piese izolate de bronz, dar şi tezaurul de piese din aur) datând din epoca bronzului, de asemenea, aici au fost efectuate o serie de cercetări în diverse puncte de interes arheologice, respectiv au fost efectuate recunoaşteri de teren pentru stabilirea locului descoperirii
tezaurului amintit.
Din păcate, încă de la momentul descoperirii tezaurului de la Sarasău, piesele din componenţa sa au fost împărţite între numeroşii localnici care au participat la dezgroparea acestuia, documentele vremii menţionând că numai de la primul descoperitor au fost confiscate atunci de către autorităţi circa 4,5 kg piese aur. În prezent se mai păstrează doar două loturi de obiecte din această descoperire, respectiv cele din aşa-numita colecţie Mihályi, achiziţionate la finalul anului 2016 de către Muzeul Naţional de Istorie a României cu fonduri asigurate de Ministerul Culturii şi cele aflate, de la jumătatea secolului al XIX-lea, în colecţiile Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta.
Lotul de obiecte aflat actualmente în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României cuprinde următoarele obiecte preistorice din aur: şapte aplice discoidale (discuri spiralice) bogat ornamentate, trei verigi cu capete deschise, decorate cu mici nervuri circulare şi două sute treizeci şi nouă de mici mărgele semisferice şi bitronconice.
În legătură cu aceste podoabe preistorice din metal preţios au fost realizate în cursul ultimelor luni investigaţii pluridisciplinare, în cadrul Secţiei Investigaţii a Muzeului Naţional de Istorie a României, dar şi în laboratoarele de specialitate ale Institutului Naţional de CercetareDezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000, rezultatele preliminare ale acestora fiind prezentate în micro-expoziţia anunţată. Acestea oferă date noi privind provenienţa metalului din care au fost produse aceste obiecte, dar şi despre tehnica lor de realizare. Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 24
martie – 23 aprilie 2017 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 9.00 -17.00, în zilele de 24 şi 25 martie, respectiv 10.00 – 18.00, în intervalul 26 martie – 23 aprilie 2017.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: