Conceptul denumit ,,al cincilea mod de transport” este proiectat să transporte persoane şi marfă la o viteză de 1.220 de km/h prin tuburi sigilate cu presiune scăzută, notează Science Alert.
Deşi sună a film Sci-Fi, transportul rapid va deveni realitate anul acesta. Zona de testare denumită DevLoop se întinde pe 500 de metri şi cântăreşte peste 1 milion de kilograme. Când va fi construită complet, în următoarele luni, structura se va întinde pe trei kilometri, însă sistemul de testare nu va transporta pasageri.
Elon Musk, directorul executiv Tesla şi Space X a propus crearea conceptului Hyperloop în 2012, mai târziu a lansat o lucrare în care explica modul de funcţionare al acestui sistem.
Credit: Hyperloop One
Planul original al lui Musk viza construirea unui tub de tranzit ultrarapid între San Francisco şi Los Angeles, însă în prezent nu se ştie dacă un Hyperloop californian va deveni realitate în viitor.
Mai multe companii au considerat interesantă ideea lui Musk, sute de echipe de cercetare fiind implicate în proiectul care este deţinut momentan de Hyperloop One. În octombrie 2016, compania şi-a prezentat planul de contruire a unui sistem Hyperloop în Emiratele Arabe, între Dubai şi Abu Dhabi. O călătorie între cele două oraşe durează două ore cu maşina, dar cu ajutorul Hyperloop, cercetătorii susţin că ar putea fi parcurs în 12 minute.
Compania a declarat că structura va fi completă în 2020, dar înainte de construcţie, prototipul DevLoop din Nevada trebuie să demonstreze că poate ajunge la o viteză incredibilă în siguranţă.
În cadrul unei scurgeri de informaţii a fost prezentat faptul că întregul proiect a costat 4,8 miliarde de dolari.
Un sistem similar a fost inventat de marele savant român Henri Coandă în 1970. Sistem de transport prin conducte, proiectat de Coandă, atingea viteze uriaşe. În zona Măneciu a fost construită o unitate de testare, la scală mare, Nicolae Ceauşescu dorind să realizeze o variantă mai ieftină a metrolui. Însă proiectul a fost abandonat după căderea comunismului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: