Adevăratul motiv pentru care ţestoasele au învâţat să-şi ascundă capul în carapace

Cu 65 de ani în urmă, în timpul Războiului Rece, guvernul Statelor Unite ale Americii a lansat o animaţie scurtă în care prezenta modul în care americanii ar trebui să se protejeze în cazul unui atac nuclear. Ca protagonist al filmului a fost aleasă o broască ţestoasă, notează Smithsonian Magazine. 

Atunci când simt că sunt în pericol, ţestoasele îşi retrag capul în interiorul carapacei protectoare. Cercetătorii evoluţionişti au sugerat cu mult timp în urmă că au dezvoltat această abilitate pentru a se proteja de prădători, dar noile cercetări sugerează că principalul scop nu a fost apărarea, ci procurarea hranei. 

• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
• Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

Platychelys oberndorferi a fost o specie de broască ţestoasă care a trăit în Europa centrală acum 150 de milioane de ani. Aceasta avea în jur de 60 de centimetri lungime şi trăia în general în lacuri sau zone umede. Ţestoasele din Jurasic şi cele din zilele noastre nu se aseamănă, spune Jeremy Anquentin, principalul cercetător al studiului. 

,,Broasca ţestoasă din Jurasic este foarte ciudată,” spune Anquetin, referindu-se la carapace, proeminenţe ascuţite şi craniul mare cu ochii amplasaţi în apropierea nasului. 

Ţestoasele din prezent se divizează în două grupuri în funcţie de retracţia gâtului, pleurodira şi cryptodira. Având în vedere numărul de vertebre şi forma capului lui P. oberndorferi, aceasta a fost clasificată ca fiind parte a categoriei pleurodira, însă după ce au analizat vertebrele ţestoasei expertul a exclamat: ,,Privind forma vertebrelor, această ţestoasă nu se află în categoria potrivită,”  referindu-se la vertebretele din grupul cryptodira. 

Vertebrele lui P. oberndorferi  sunt modelate pentru a permite ţestoasei să-şi tragă capul în carapace, precum cele din grupul cryptodira. Retragerea parţială nu oferă ţestoasei protecţie împotriva prădătorilor. 

Cercetătorii au descoperit că ţestoasele mata mata din Noua Zeelandă şi ţestoasele aligator din America de Nord, care sunt asemănătoare fizic cu P. oberndorferi, îşi folosesc gâtul atât pentru protecţie, cât şi pentru a vâna.

Deşi sunt cosiderate animale încete, aceste două specii sunt foarte agresive, propulsându-şi capul din carapace pentru a prinde prada. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: