Raportul realizat de National Academy of Science şi National Academy of Medicine din Statele Unite ale Americii susţine că procedura este ,,extrem de iligioasă” deoarece orice modificare genetică este preluată de viitoarele generaţii. ,,Tehnologia ar putea depăşi o limită etică inviolabilă,” conform raportului.
Cercetătorii susţin că sunt necesare mai multe teste clinice înainte ca terapia să fie aplicată pe oameni. Însă dacă procedura va fi considerată sigură şi eficientă, va fi utilizată în vitor în cazuri excepţionale, notează The Guardian.
,,Am identificat un set strict de criterii care, dacă vor fi respectate, vor permite începerea testelor clinice,” spune Alta Charo, profesor de drept şi bioetică. Conform rportului modificarea embrionilor, a spermatozoizilor şi a ovulelor va fi utilizată doar în cazul afecţiunilor grave când nu mai există o altă alternativă.
În cadrul unui studiu publicat în revista Nature Cummunications, experţii de la Universitatea Wshington din Seattle au utilizat modificare genetică pentru a îndepărta genele responsabile pentru distrofia musculară la şoarecii adulţi. ,,Suntem departe de aplicarea clinică a inovaţiei, însă rezultate acestui studiu sunt remarcabile,” spune Darrem Griffin, genetician din cadrul Universităţii Kent.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: