Home » Știință » Ce putem învăţa din eşecurile inginereşti? Unele cazuri au avut un final catastrofal – VIDEO

Ce putem învăţa din eşecurile inginereşti? Unele cazuri au avut un final catastrofal – VIDEO

Ce putem învăţa din eşecurile inginereşti? Unele cazuri au avut un final catastrofal – VIDEO
Publicat: 05.02.2017
Inginerii şi arhitecţii se pot confrunta cu probleme neprevăzute care, în unele cazuri, pot fi observate după construcţie şi care se pot transforma în catastrofe. Canalul ”SciShow” prezinte 6 asemenea eşecuri şi lucrurile care pot fi învăţate în urma acestora.

Canalul de YouTube numit SciShow a întocmit o listă cu şase cazuri din istorie unde proiectarea unor construcţii a dus la catastrofe (sau a fost aproape).

Podul Tay, Scoţia

Deschis în 1878, Podul Tay era cel mai lung din lume la acea vreme, având 3,2 kilometri. Regina Victoria a fost atât de impresionată încât l-a făcut cavaler pe Thomas Bouch, inginerul care a proiectat acest pod. După un an, la data de 28 decembrie 1879, mijlocul acestuia s-a prăbuşit în timpul unei furtuni şi în timpul în care un tren îl traversa, ducând la moartea tuturor celor 75 de pasageri. În urma investigaţiilor, s-a observat că podul avea atât de multe probleme, încât investigatorii nici nu ştiau cu ce să înceapă.

Podul Quebec, Canada

Podul Quebec era cel mai lung pod în consolă în anul 1917, atunci când a fost finalizat. S-a prăbuşit de două ori în timpul construcţie, o dată în 1907, iar altă dată în 1916, ambele cazuri fiind datorate greutăţii foarte mari a structurii. La prima prăbuşire au murit 75 de muncitori, iar la a doua şi-au pierdut viaţa 13 persoane.

Podul Tacoma Narrows, Statele Unite

Proprietatea acestui pod era flexibilitatea: se mişca sub acţiunea vântului. Se mişca atât de mult încât inginerii au încercat să îi întărească structura. La 4 luni de la construcţie, acesta s-a rupt sub acţiunea vânturilor puternice.

Hyatt Regency, Statele Unite

Hotelul Hyatt Regency a fost construit în 1980 şi a devenit o atracţie pentru organizarea petrecerilor datorită unor platforme suspendate de tavan care au fost numite de skywalks. Din cauza neglijenţei şi a dorinţei de a reduce costul, structura de rezistenţă a fost simplificată, ducând la un dezastru. În iulie 1981 a fost organizată o petrecere la care au participat 1.600 de oameni. Două dintre platforme s-au prăbuşit, omorând 114 oameni.

Citicorp Tower, Statele Unite

Deschisă în 1977, Citicorp Tower a devenit un simbol al New York-ului. Fragilitatea acestui zgârie-nori era totuşi bine ştiută de experţi. O furtună putea duce uşor la prăbuşirea acestei structuri. Designerii au întărit clădirea şi au stabilit rute de evacuare despre care ştiau doar Crucea Roşie şi Poliţia. Din fericire, această clădire nu s-a prăbuşit, dar în urma cercetărilor, riscul a fost major.

Millenium Bridge, Anglia

La fel precum cazul de mai sus, podul londonez Millenium Bridge nu s-a prăbuşit, dar exista riscul ca acest lucru să se întâmple din cauza modului în care podul pietonal se balansa. Finalizarea construcţiei a avut loc la 10 iunie 2000, dar a fost închis după doar 3 zile pentru a avea structura întărită. După doi ani a fost redeschis şi este printre cele mai importante atracţii ale capitalei engleze.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cel mai lung pod de sticlă din lume, realizat de chinezi, este fascinant, dar şi terifiant – VIDEO

TOP 25 Cele mai neobişnuite clădiri din lume. Una dintre ele este din România – FOTO

Uraganul Matthew poate deveni una dintre cele mai mari catastrofe naturale de pe Pământ. Ce este un uragan şi cum se formează? – VIDEO

Dubai a început construcţia celei mai înalte clădiri din lume: Burj Khalifa va fi în curând istorie

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship