Home » Știință » Savanţii au creat un hibrid între om şi porc. ”Este ceva ce nu facem cum trebuie”

Savanţii au creat un hibrid între om şi porc. ”Este ceva ce nu facem cum trebuie”

Publicat: 28.01.2017
Savanţii au creat în laborator un embrion care conţinea atât celule umane cât şi celule de porc, cu scopul de a crea organe care pot fi donate.

Embrionul a fost distrus înainte ca acest animal să se nască.

Oamenii de ştiinţă au scris o lucrare în publicaţia ştiinţifică Cell conform căreia au reuşit să creeze un embrion de porc care să conţină celule umane, scrie Independent.

Acest demers a fost mai dificil decât era aşteptat. Chiar după decenii de încercări, cercetătorii se luptă să facă celulele stem să devină celule mature funcţionale, iar în cazul ţesuturilor 3D şi a organelor este incomparabil mai greu.

Dr. Izpisua Belmonte, care a participat la acest proiect, spune că „este ca şi cum ai încerca să faci un duplicat după o cheie. Duplicatul pare aproape la fel, dar când ajungi acasă, nu deschide uşa. Este ceva ce nu facem cum trebuie. […] Credeam că a creşte celule umane într-un animal va fi mult mai rodnic. Mai avem încă multe de învăţat despre dezvoltarea timpurie a celulelor”.

Această cercetare a fost doar unul dintre primii paşi pentru a vedea dacă într-adevăr acest procedeu funcţionează. „Acum că ştim că răspunsul este da, următoarea noastră provocare este de a îmbunătăţi eficienţa şi de a ghida celulele umane în formarea unui anumit organ în porci”.

Experţii au început prin a crea un hibrid între un şobolan şi şoarece care a fost făcut prin introducerea de celule de şobolan în embrioni de şoarece. Acest demers a avut succes, iar în 2010 un şoarece avea ţesut pancreatic format din celule de şobolan. Acest lucru poate funcţiona atunci când se folosesc diverse metode de editare a genelor pentru a şterge gene specifice importante pentru crearea organelor, în timp ce embrionul este într-o etapă a dezvoltării. Apoi au fost injectate celulele de şobolan iar embrionii le-au folosit pentru a umple golurile.

Jun Wu, un om de ştiinţă care a participat la acest proiect, dezvăluie că „celulele de şobolan au o copie funcţională a genelor de şoarece care au fost eliminate, aşa că cele de şobolan vor ocupa nişele lăsate libere. […î Pe măsură ce organele cresc, celulele de şobolan sunt folosite acolo unde cele de şoarece nu există, drept urmare au creat ţesuturi din care este formată inima, ochiul sau pancreasul”.

Aceeaşi tehnică a fost folosită şi în cazul combinării celulelor de porc şi de om.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cercetătorii au identificat sute de „gene străine” care nu provin de la strămoşii noştri

Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni

Descoperire ştiinţifică majoră despre gene, în urma banilor strânşi în campania Ice Bucket Challenge

Inteligenţa copiilor e scrisă în gene

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii