În general, problemele se resimt la ambii ochi. Simptomele includ: senzaţie de ochi uscaţi, iritaţi, senzaţie de corp străin sau arsură, care se agravează spre sfârşitul zilei, lăcrimare excesivă (apare ca răspuns al organismului la alterarea calităţii filmului lacrimal), scrie Gândul.
De asemenea, ochii devin roşii, pleoapele sunt lipite la trezire, acuitatea vizuală poate fi afectată temporar. “Aceste simptome sunt de obicei blânde, deşi există şi cazuri în care pacientul resimte un disconfort intens sau în care apar complicaţii ale sindromului de ochi uscat.
Cauzele apariţiei acestei afecţiuni sunt multiple: climatul cald şi vântul puternic, purtatul lentilelor de contact, diferite patologii oculare sau perioculare, cum ar fi blefarita, diverse boli sistemice (poliartrita reumatoidă, diabet, tiroidopatii), efecte adverse la anumite medicamente (betablocante, antihistaminice, diuretice), schimbări la nivel hormonal (menopauza, sarcina, utilizarea de contraceptive orale)”, precizează dr. Alice Munteanu de la centrul medical Furtuna Dan.
Deşi sindromul de ochi uscat poate apărea la orice vârstă, incidenţa creşte cu vârsta. Astăzi, unul din trei pacienţi trecuţi de 65 de ani suferă de această afecţiune.
“Computer vision syndrome este un tip particular de sindrom de ochi uscat ce apare la pacienţii care utilizează calculatorul sau alte tipuri de display multe ore zilnic . Se caracterizează prin diminuarea reflexului de clipire, cefalee, vedere înceţoşată, ochi iritaţi, dificultate în a focaliza un obiect anume, simptome care de obicei sunt agravate de condiţiile de iluminare necorespunzătore”, subliniază medicul Alice Munteanu.