Home » Știință » NASA a explicat de ce praful de pe Lună „levitează”

NASA a explicat de ce praful de pe Lună „levitează”

Publicat: 10.01.2017
Savanţii de la NASA au ajuns la o explicaţie a fenomenului bizar de pe Lună conform căruia praful „levitează” câţiva centimetri peste suprafaţa lunară.

Xu Wang, unul dintre cercetătorii de la NASA care au participat la această descoperire, menţionează că modelul a rezolvat un mecanism fundamental al încărcării electrostatice şi transportului particulelor de praf.

Această descoperire nu numai că explică modul în care particulele de praf de pe Lună parcurg o distanţă mare, ci şi descrie procese din multe alte zone fără atmosferă, precum inelele lui Saturn.

Savanţii au observat acest fenomen de „levitaţie” de câteva decenii, prima dată fiind observat de astronauţii misiunilor Apollo din anii ’60. Când aceştia au văzut de pe orbită partea întunecată a satelitului natural, au observat un arc de cerc strălucitor la orizont chiar după apusul Soarelui.

În 1994, nava spaţială Clementine a imortalizat acest fenomen:

Credit: NASA

Ipoteza principală a fost că levitaţia se produce în urma încărcării electrostatice a particulelor de praf, dar nu a existat o explicaţie ştiinţifică pentru a susţine această idee. Până acum, când Wang şi echipa sa au realizat un experiment în laborator pentru a observa cumportamentul particulelor de dimensiunea micronilor la expunerea cu radiaţii ultraviolete şi gaze încărcate electric cunoscute sub numele de plasme.

Particulele de praf suspendate în urma expunerii la UV şi plasmă. Credit: NASA

În ambele cazuri, particulele de praf se ridicau la câţiva centimetri, iar echipa susţine că pe Lună, aceste particule se pot ridica la mai mult de 10 centimetri. De asemenea, fenomenul din imaginea de mai sus poate fi cauzat în parte de lumina solară dispersată într-un nor de praf încărcat electrostatic.

Experimentul arată că procesul de emisie şi reabsorbţie a electronilor din interiorul „microcavităţilor” formate între particulele vecine poate duce la supraîncărcarea electrostatică şi la creşterea forţei de repulsie între aceste particule.

Mai mult, acest praf are nişte partcularităţi interesante. Experţii consideră că acesta a fost făcut în urma impacturilor cu micrometeoriţi care au transformat praful lunar în vapori, care apoi s-au răcit, formând o pulbere extrem de fină.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Super-Luna, totul despre evenimentul astronomic din 14 noiembrie, care nu a mai avut loc de 70 de ani

Ce s-ar întâmpla dacă Luna ar dispărea? Oamenii de ştiinţă ne oferă răspunsul

În urmă cu 9 ani, NASA începea să caute viaţă pe Marte

Pământul, atunci şi acum. Schimbări dramatice ale planetei, dezvăluite prin imagini incredibile de la NASA

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A murit cea mai bătrână persoană din lume, o japoneză în vârstă de 116 ani
A murit cea mai bătrână persoană din lume, o japoneză în vârstă de 116 ani
Suedia a început vânătoarea de lupi! 10% din populația speciei pe cale dispariție va fi ucisă
Suedia a început vânătoarea de lupi! 10% din populația speciei pe cale dispariție va fi ucisă
Un „obiect spațial” masiv s-a prăbușit într-un sat izolat din Kenya
Un „obiect spațial” masiv s-a prăbușit într-un sat izolat din Kenya
Oamenii de știință au confirmat o nouă grupă de sânge după 50 de ani de cercetări
Oamenii de știință au confirmat o nouă grupă de sânge după 50 de ani de cercetări
Cum încearcă cercetătorii să salveze cel mai vechi document descoperit în Irlanda
Cum încearcă cercetătorii să salveze cel mai vechi document descoperit în Irlanda
Ai impresia că viața „zboară” pe lângă tine? Cum să încetinești timpul în 2025
Ai impresia că viața „zboară” pe lângă tine? Cum să încetinești timpul în 2025
Cum apare „divorțul” la animale?
Cum apare „divorțul” la animale?
Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani
Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani
Dick Van Dyke, cel mai în vârstă actor premiat cu Emmy. Vedeta din Mary Poppins
Dick Van Dyke, cel mai în vârstă actor premiat cu Emmy. Vedeta din Mary Poppins
Leonard Whiting, Romeo al lui Franco Zeffirelli. „Lăsați-l pe băiatul care a învățat lumea să iubească să învețe lumea să îl iubească pe Shakespeare”
Leonard Whiting, Romeo al lui Franco Zeffirelli. „Lăsați-l pe băiatul care a învățat lumea să iubească să învețe ...
Plasticul de unică folosință, interzis în Nigeria. Cât de pregătită este țara africană?
Plasticul de unică folosință, interzis în Nigeria. Cât de pregătită este țara africană?
Cum vor specialiștii să le predea elevilor noțiuni despre schimbările climatice
Cum vor specialiștii să le predea elevilor noțiuni despre schimbările climatice
Papa Francisc: Viitorul începe azi, nu mâine
Papa Francisc: Viitorul începe azi, nu mâine
Un experiment a dezvăluit că furnicile sunt superioare oamenilor
Un experiment a dezvăluit că furnicile sunt superioare oamenilor
Rolex a crescut preţurile pentru unele dintre cele mai populare modele de ceasuri
Rolex a crescut preţurile pentru unele dintre cele mai populare modele de ceasuri
Reduceri rare la iPhone! Apple încearcă să facă față concurenței
Reduceri rare la iPhone! Apple încearcă să facă față concurenței
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Ce probleme de sănătate pot cauza microplasticele pe care le respirăm și le consumăm zilnic?
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice
Medicul-șef al SUA vrea avertismente privind riscul de cancer pe etichetele băuturilor alcoolice