Home » Istorie » Scandalul amoros care probabil a salvat monarhia britanică

Scandalul amoros care probabil a salvat monarhia britanică

Publicat: 26.12.2016
Regele Edward al VIII-lea a cauzat una dintre cele mai mari crize ale monarhiei britanice din cauza relaţiei sale amoroase cu o americancă divorţată.

Tatăl lui Eduard al VIII-lea, Regele George al V-lea, nu avea mari aşteptări de la fiul său, menţionând personalitatea de afemeiat a lui Edward. A avut dreptate, Edward al VIII-lea abdicând după doar 11 luni. Motivul? O femeie divorţată de două ori din Statele Unite, pe nume Wallis Warfield. Dorinţa lui Edward de a se căsători cu această femeie a fost mai puternică decât dorinţa de a păstra coroana Marii Britanii.

Conform constituţiei şi legilor britanice, nu se putea ca o femeie divorţată să fie regină. Temeiurile erau în primul rând morale, întrucât familia regală era şi capul Bisericii Anglicane. Prim-ministrul al Marii Britanii de atunci, Stanley Baldwin, a avut şi el un cuvânt greu de spus în abdicarea regelui, făcând toate presiunile pentru ca regele să ia această decizie.

Edward a urcat pe tronul Marii Britanii în ianuarie 1936, o perioadă foarte tulbure pentru toată Europa, cu Hitler apărând pe scena politică. Se va dovedi că acest capitol ruşinos din istoria coroanei Marii Britanii va fi şi unul salvator pentru monarhie.

Edward al VIII-lea avea puternice simpatii pentru Germania nazistă, justificându-le prin rădăcinile germanice ale coroanei britanice şi de asemenea, vedea în Germania lui Hitler un oponent împotriva comuniştilor, cei care l-au asasinat pe naşul său, ţarul Rusiei până în 1917, Nicolae al II-lea.

Motivul presiunilor lui Baldwin a fost totuşi neclar, fiind acuzat de lideri nazişti că motivaţia principală a prim-ministrului britanic a fost afinitatea lui Edward pentru Germania, nu legătura sa amoroasă. Oricum, prin abdicarea acestuia, naziştii au pierdut un pion esenţial în influenţa asupra politicii de pe insula britanică.

În locul lui Edward, a fost numit rege George al VI-lea, fratele său. Lucru care s-a dovedit salvator, deoarece acesta a devenit foarte popular datorită curajului şi apropierii faţă de oameni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

După abdicare, Edward a fost numit Duce de Windsor şi în această perioadă şi-a întărit legăturile cu liderii nazişti. S-a apropiat de ministrul de propagandă, Joseph Goebbles, şi de Hermann Goering, fondatorul Gestapo-ului. De asemenea, o parte din luna sa de miere, căsătorindu-se cu Wallis Warfield după abdicare, şi-a petrecut-o în Germania.

În 1940, Winston Churchill, îngrijorat de înclinaţiile naziste ale ducelui, a aranjat în luna iulie ca ducele să fie guvernatorul insulelor Bahamas, cât mai departe de războiul din Europa.

Întrebarea principală al acestui şir de evenimente este: dacă Edward nu se îndrăgostea de o femeie divorţată şi rămânea regele Marii Britanii? Cu afinităţile sale pentru Germania nazistă, există nişte perspective sumbre cu privire la desfăşurarea celui de al Doilea Război Mondial.

Sursa: History

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I

5 dintre cei mai cunoscuţi monarhi incestuoşi din istorie. Cine a fost Carlos al II-lea, supranumit ”Cel Vrăjit” – FOTO

Regele Ferdinand I – Intregitorul de tara

Femeile curajoase din cel de Al II-lea Război Mondial despre care nu ţi-a spus nimeni la ora de istorie. Una dintre ele a fost cel mai PERICULOS spion – FOTO + VIDEO

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent