Home » Lumea digitală » Cum va arăta noul Samsung S8. Schimbări radicale făcute de producători. FOTO

Cum va arăta noul Samsung S8. Schimbări radicale făcute de producători. FOTO

Publicat: 12.12.2016
Xiaomi Mi Mix şi modelul Mi 5s ar putea să nu rămână pentru mult timp singurele modele smartphone cu ecran fără margini, noi zvonuri indicând folosirea unui design similar şi pentru următorul vârf de gamă Samsung, Galaxy S8.

Urmând o abordare diferită, Galaxy S8 ar urma să aloce spaţiul câştigat la partea de jos prin renunţarea la tasta Home în mod exclusiv ecranului de 5.1”-5.5”, care se va întinde până la marginea inferioară şi peste laturile carcasei. În acest mod, Galaxy S8 s-ar putea alege cu un ecran mai mare păstrând dimensiunile carcasei în limite rezonabile, scrie Go4it.

Cât despre ecranul folosit, acesta va avea la bază tot tehnologie Super AMOLED, dar înlocuirea matricei PenTile cu una de tip RGB ar trebui să îmbunătăţească în mod sesizabil calitatea imaginii.

Renunţând la ideea folosirii unui sistem dual-camera, Samsung va livra Galaxy S8 echipat cu o cameră foto convenţională, oferind însă o mai bună calitate a imaginii.

Potrivit informaţiilor obţinute din rândul partenerilor Samsung, compania plănuieşte lansarea Galaxy S8 pentru luna martie 2017, însă testarea mult mai riguroasă făcută pentru a îndepărta orice îndoială privind siguranţa noului produs ar putea împinge data de lansare până în luna aprilie.
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase