Potrivit folcorului european, Krampus îi urmăreşte pe copiii care nu au fost cuminţi şi are întotdeauna la el nuiele şi lanţuri. În ceea ce priveşte această legendă, s-au invocat nenumărate origini, iar numele său este derivat de la cuvântul german krampen, care înseamnă gheară. Potrivit unei legende, Krampus este fiul Iadului în mitologia nordică, iar altele îl poziţionează alături de creaturile demonice ale mitologiei antice greceşti, dar este invocat şi faptul că acesta este însuşi diavolul.
Legenda lui Krampus îşi are originile în folclorul alpin, ca o parte a celebrării Crăciunului, iar acesta îi vizitează pe copii în perioada de Sf. Nicolae. Dacă un copil nu a avut un comportament adecvat, Krampus va reveni în casa sa în noaptea de dinaintea sărbătorii de Sf. Nicolae, care se celebrează pe 6 decembrie, şi îl va pune într-un coş de răchită pentru a îl duce în Iad timp de un an.
Krampus, alături de Sf. Nicolae, într-o casă vieneză, în anul 1896 / Sursa: The Vintage News
Krampus este descris ca o creatură cu mult păr, de regulă maro sau negru, cu coarne de ţap, cu copite despicate, cozi şi cu o lungă şi ascuţită limbă. Pentru un efect şi mai dramatic, are întotdeauna la el nuiele şi lanţuri.
În secolul XX, Krampus a cunoscut o populară renaştere, fiind regăsit pe felicitări, dar nu este, întotdeauna, acceptat ca o tradiţie europeană şi, de multe ori, a fost neîngăduit. Biserica Catolică a interzis aceste manifestări, iar la începutul secolului XX, acelaşi lucru l-a făcut şi guvernul austriac fascist, căci era considerat o creaţie a social-democraţilor. Cu toate acestea, după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când guvernul şi-a încetat activitatea, tradiţia a reapărut.
Un bărbat costumat în Krampus, în oraşul austriac Salzburg / Sursă: Wikipedia
Tradiţia lui Krampus este celebrată în Europa, în multe oraşe având loc marşuri ale tinerilor costumaţi precum Krampus. Mai mult de 1.200 de austrieci din localitatea Schladming se costumează în fiecare an în Krampus.
Sursa: The Vintage News
Citeşte şi:
Moş Crăciun există? Răspunsul pe care părinţii trebuie să-l dea copiilor la această întrebare