Home » Cultură » „Doar o răsuflare”, cel mai bun documentar românesc. Cucereşte inima şi mintea

„Doar o răsuflare”, cel mai bun documentar românesc. Cucereşte inima şi mintea

„Doar o răsuflare”, cel mai bun documentar românesc. Cucereşte inima şi mintea
Publicat: 24.11.2016
Documentarul de lungmetraj ''Doar o răsuflare'', în regia Monicăi Lăzurean-Gorgan, câştigător la Festivalul de Film Internaţional Sarajevo, secţiunea documentare, va avea premiera joi la ora 20.00, la HBO.

”Doar o răsuflare” reprezintă maturizarea unei familii afectată de închiderea fabricii Sometra Copşa Mică, unde lucra capul familiei, tatăl Dorin Sicrea.

Închiderea unei fabrici, o problemă socială care a afectat mulţi români după 1990, nu este redată în mod dramatic, aşa cum te-ai fi aşteptat. ”Este voia lui Dumnezeu,” crede Dorin Sicrea, un adventist practicant, devenit pastor la biserică. De altfel, documentarul surprinde încă de la început încrederea nemărginită pe care tatăl, actorul principal din ”Doar o răsuflare”, o are în puterea divină: că fabrica unde a lucrat mulţi ani se va redeschide şi că Denisa, mezina familiei, se va vindeca.

”Doar o răsuflare” surprinde transformarea emoţională, socială şi psihologică a familiei Sicrea, alcătuită din cinci membri – Dorin (tatăl), Lia (mama), Ioana (fiica cea mare), Angelo (fiul) şi Denisa (fiica cea mică), pe parcursul a şapte ani – 2009 – 2015. Este o călătorie de iniţiere, dar şi o parabolă teologică, explorează natura profund contradictorie a iubirii în viaţa de familie, surprinde trecerea de la copilărie la adolescenţă a Ioanei şi a lui Angelo, care naşte dispute între fiu şi tatăl habotnic. Totul se face, însă, într-un mod cât se poate de discret, fiind de altfel cuvântul care defineşte cel mai bine documentarul regizat de Monica Lăzurean-Gorgan.

Denisa suferă de malformaţie congenitală-spină bifidă, fiind paralizată de la brâu în jos, este cea care pare să îi unească pe toţi membrii familiei. Cu un caracter blând şi sensibil, dar rezistent, Denisa îşi arată lacrimile suferinţei doar în spitalul Marie Curie din Bucureşti, unde părinţii au dus-o, în speranţa unei operaţii care îi va îmbunătăţi starea de sănătate. Până să îşi ducă fiica la spital, însă, Dorin a mizat pe puterea divină. ”O s-o ducem la medic dacă e nevoie, hai să vedem şi să ne  rugăm la Dumnezeu mai întâi”, este una dintre frazele memorabile pe care Dorin i le adresează soţiei sale Lia. Dăruirea şi sacrificiul pe care cei doi părinţi îl au faţă de fiica lor cea mică provoacă privitorului o emoţie puternică.

Documentarul surprinde într-un mod voalat şi unul dintre cele mai controversate subiecte – poluarea generată de industrie şi efectele pe care le are asupra sănătăţii locuitorilor din zonă. Deşi Sometra Copşa Mică, singura intreprindere metalurgică românească producătoare de zinc şi plumb şi alte neferoase din România, şi-a închis porţile în 2009, cerul din micul oraş din judeţul Sibiu, dar şi din împrejurimile lui, încă este acoperit de nori de la furnalele care au fost surprinse şi în documentar. De altfel, unul dintre medicii la care familia Sicrea au dus-o pe Denisa le explică părinţilor cum plumbul inhalat de către Dorin la locul de muncă ”i-a scos calciul din oase” fetiţei şi astfel boala s-a instalat.

Relaţia apropiată a lui Dorin cu divinitatea îi afectează comunicarea cu Angelo. Dintr-un copil ascultător, dar plictisit de predicile tatălui său, Angelo se transformă într-un adolescent şi un adult rebel. Cei doi sunt exponenţii conflictului dintre generaţii, dispută care capătă pe alocuri aspecte extrem de comice.

”Doar o răsuflare” este o poveste reală despre dăruire, dragoste, credinţă, prezintă schimbările complexe care se petrec în dinamica emoţională a familiei, totul pe fondul transformării ecologice, sociale şi economice.

Filmul documentar de lungmetraj „Doar o rasuflare”, de Monica Lazurean-Gorgan şi produs de Manifest Film & HBO Europe, a luat premiul pentru cel mai bun film documentar din competiţia oficială de documentare, „The Heart of Sarajevo”, a Festivalului de Film Internaţional Sarajevo, care a avut loc în perioada 12-21 august 2016. „Acest film ne-a cucerit inima şi mintea pentru că a reuşit să aducă la viaţă cele mai importante calităţi ale documentarului. În abordarea ei, regizoarea s-a dovedit a fi foarte riguroasă. Faţă de personajele ei are atât compasiune, cât şi umor şi căldură şi reuşeşte să spună o complexă poveste de iubire în limitele strâmte ale cadrului familiei”, a fost motivaţia juriului.

Totodată, documentarul de lungmetraj a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar românesc la Astra Film Festival 2016.

După ce a fost premiat şi a rulat în mai multe săli de cinematografe, la mari festivaluri de film – Sarajevo FF 2016, Visions du Réel IFF, TIFF 2016, Message to Man IFF 2016, Vilnius International Human Rights Documentary Film Festival 2016, CinéDOC Intl. Documentary FF 2016, Astra Film Festival 2016 – puteţi vedea acest documentar,  ”Doar o răsuflare”, joi (24  noiembrie) de la ora 20:00, la HBO. Documentarul va fii disponibil şi pe HBO GO.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent