Home » Cultură » Eroii ţărani din Primul Război Mondial, rememorare la Muzeul Satului

Eroii ţărani din Primul Război Mondial, rememorare la Muzeul Satului

Eroii ţărani din Primul Război Mondial, rememorare la Muzeul Satului
Publicat: 21.11.2016
Seria de manifestări "Eroii Satelor-poveşti de război", dedicată eroilor ţărani participanţi la marea conflagraţie, debutează pe 24 noiembrie, de la ora 09:00, la sala Victor Ion Popa de la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada noiembrie 2016 – februarie 2017 o manifestare înscrisă în Programul Naţional prilejuit de Aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, intrat în conştiinţa oamenilor ca Marele Război.

România începutului de veac XX era alcătuită din locuitori care trăiau în cea mai mare parte în mediul rural, astfel că, ponderea militarilor români proveniţi din rândul ţăranilor era covârşitoare. Acestor ţărani – soldaţi li se dedică acest eveniment.

Seria de manifestări, intitulată „Eroii Satelor – poveşti de război” va debuta joi, 24 noiembrie, începând cu ora 09:00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Şos. Kiseleff nr. 30, cu o masă rotundă la care sunt invitaţi să participe istorici, preoţi, specialişti in etnologie şi antropologie. Apoi va urma lansarea cărţii „De la Oituz la Verdun” – autor Lt.col.art.lector (rz) Alexandru Nicolae Teodoreanu, editura Ecou Transilvan, prezentată de col. (r) George Teodorescu.

La ora 14:00 va avea loc vernisajul expoziţiei „Eroii Satelor – poveşti de război”, dedicată eroilor care au luptat pe crestele Carpaţilor în iarna 1916 – 1917, deschisă publicului în sala de expoziţii Gheroghe Focşa din Şos. Kiseleff nr. 28. Invitat la vernisaj este artistul Ion Creţeanu din Voineasa, judeţul Olt, care va interpreta cântece de cătănie inspirate de faptele de eroism ale armatei române.

Programul detaliat al evenimentului este următorul: de la ora 09:00 – primirea invitaţilor; la ora 09:30 – deschiderea manifestării; la ora 13:00 – lansarea cărţii „De la Oituz la Verdun”, de la ora 14:00 – vernisajul expoziţiei „Eroii Satelor – poveşti de război” şi un recital cobză susţinut de Ion Creţeanu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040