Home » Descopera in Romania » ZigZag prin România, şase tineri fac câte un ghid turistic pentru toate judeţele ţării

ZigZag prin România, şase tineri fac câte un ghid turistic pentru toate judeţele ţării

ZigZag prin România, şase tineri fac câte un ghid turistic pentru toate judeţele ţării
Publicat: 16.11.2016
Şase tineri au pornit în 2014 în aventura vieţii lor în cadrul proiectului "ZigZag prin România”, care durează cinci ani şi are ca scop realizarea a câte unui ghid turistic pentru toate judeţele ţării. Marţi au finalizat ghidul pentru judeţul Cluj, după o vizită care a durat 60 de zile.

Şase tineri din Iaşi, băieţi şi fete, cu meserii diverse, au abandonat cariere, au lăsat în urmă familii şi au pornit, în vara anului 2014, în aventura vieţii lor, într-un periplu prin ţară, înarmaţi doar cu aparate foto şi o dronă, în cadrul proiectului „ZigZag prin România”. Şi-au dat demisiile, nu s-au uitat înapoi deşi, la început, totul părea o decizie nebunească. Marţi au finalizat ghidul judeţului Cluj, al 16-lea judeţ din cele 41, după o vizită care a durat 60 de zile.

Radu Dascălu, unul dintre membrii echipei, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că aventura în care au pornit este un proces care s-a întâmplat în timp.

„Noi am plecat pe 16 august 2014, dar proiectul în sine a început cu doi ani înainte, când am început să ne cunoaştem cu toţii în Iaşi, în diverse medii. Majoritatea aveam atunci slujbe şi ne-am împrietenit, am ajuns să ne împărtăşim visurile unul celuilalt şi, astfel, s-a născut ideea de a călători. Unul dintre colegi a avut ideea de a călători singur, dar ne-am adunat în jurul acestei idei şi ne-am întrebat ce ar fi dacă am călători împreună? Suntem în momentul de faţă o echipă de şase persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani, iar proiectul se numeşte şi va dura 5 ani, până la sfârşitul anului 2019”, a spus Dascălu.

Potrivit acestuia, scopul periplului este de a vizita întreaga Românie, de a descoperi locurile frumoase ale acesteia şi a-i pune în valoare potenţialul, dar şi a descoperi oameni care pot deveni modele de urmat pentru tineri şi a da, apoi, mai departe tot ceea ce descoperă, sub diverse forme, de la articole, la fotografii, clipuri de promovare.

„Periplul prin ţară îl facem cu maşinile, cu autostopul sau pe jos. Vrem să realizăm câte un ghid pentru fiecare judeţ, cu fotografii, iar pe lângă avem clipuri de promovare, realizate din fotografii. La finalul aventurii noastre ne propunem să avem o colecţie întreagă, cu ghiduri pentru fiecare judeţ şi un clip de promovare. Ne dorim să realizăm cea mai frumoasă carte de vizită a României, iar fiecare judeţ va avea propria sa carte de vizită”, a spus Radu Dascălu care, înainte de a porni în zig zag prin ţară, absolvise Academia de Poliţie şi urma să devină poliţist, dar şi-a dat demisia din prima zi.

Un alt membru al echipei, Dumitru Pascariu, a fost librar şi lucra într-un mall din Iaşi.

„Era o meserie plăcută, lucram în preajma cărţilor şi a oamenilor în fiecare zi. Nu am putut rata oportunitatea de a călători prin toată România şi să întâlnesc locuri frumoase din ţară pe care să le şi promovez. Decizia pe care am luat-o de a mă alătura acestui proiect a fost în regulă”, a spus Pascariu.

Acesta a explicat că documentarea unui judeţ durează între o lună şi două luni, iar selecţia obiectivelor turistice se face natural, fiind vorba atât de obiective cunoscute, cât şi unele mai puţin cunoscute şi, în consecinţă, mai puţin promovate.

„Căutăm şi obiective mai puţin cunoscute, pentru că dorim să facem o promovare care să aibă cât mai mare impact. Oferim informaţii, legende ale locurilor, poveşti, la care adăugăm experienţa noastră personală. Orice loc care merită vizitat şi promovat se găseşte în lista noastră”, a susţinut tânărul.

Tinerii nu au nicio susţinere din partea Ministerului Turismului, instituţie despre care spun că nici nu ştie de existenţa lor şi a proiectului pe care îl derulează.

„Noi preferăm să ne facem materialele, să putem apoi arăta oamenilor ce am realizat, pentru ca, ulterior, să vedem cum putem să valorificăm mai bine realizările noastre”, a afirmat Pascariu.

Ghidurile fiecărui judeţ urmează să fie puse în circulaţie, în vânzare, dar mare parte din conţinut este disponibilă, însă, şi în prezent pe site-ul proiectului. Până acum au fost făcute, în total, peste un milion de fotografii în cadrul proiectului.

Din punct de vedere financiar, cele mai multe cheltuieli ale proiectului „ZigZag prin România” sunt acoperite prin diverse contracte de barter, serviciile fiind asigurate de parteneri din zona hotelurilor, pensiunilor şi restaurantelor, dar şi de autorităţi locale în anumite cazuri.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040