Asteroidul, care a fost identificat săptămâna trecută, mai exact pe data de 25 octombrie, de către un telescop aflat în Hawaii, a fost denumit, oficial, 2016 UR36. Imediat după interceptare, alte 3 asemenea aparate au urmărit traiectoria acestuia, iar după doar câteva ore s-a estimat că acesta nu va lovi pământul. Aceste informaţii au fost stocate imediat în baza de date a sistemului de urgenţă al NASA, numit Scout. În ceea ce priveşte modalitatea prin care aceşti asteroizi sunt interceptaţi, astronomul Paul Chodas explică: „Atunci când un telescop identifică un obiect în mişcare, acela este văzut doar ca un punct instabil. Nu poţi avea informaţii cu privire la distanţa acestuia faţă de Pământ, dar în momentul în care mai multe asemenea aparate urmăresc acel obiect, se obţin mult mai multe informaţii.”
Această metodă de interceptare a asteroizilor poate avea rezultate eficiente în ceea ce priveşte observarea şi identificarea ulterioară a celor care pot reprezenta un pericol pentru planeta noastră. În prezent, astronomii deţin o listă de 655 de astfel de elemente ce se află în apropierea Pamântului, considerate capabile de distrugeri substanţiale, dar se estimează că acestea sunt doar o parte din cele care ar putea, într-adevăr, să reprezinte un pericol.
Sursa: Science Alert
Citeşte şi:
NASA şi ESA elaborează planuri pentru a schimba traiectoria asteroizilor ce ameninţă Terra
2182 – anul unui impact devastator?
Rusia va scapa Terra de asteroizii periculosi
Cel mai spectaculos impact dintre un asteroid si Terra (video)