Home » Istorie » Elizabeth I, Regina Virgină în Anglia crimelor şi uneltirilor. Ce făcea Shakespeare în timpul ăsta

Elizabeth I, Regina Virgină în Anglia crimelor şi uneltirilor. Ce făcea Shakespeare în timpul ăsta

Elizabeth I, Regina Virgină în Anglia crimelor şi uneltirilor. Ce făcea Shakespeare în timpul ăsta
Publicat: 08.09.2016
Elizabeth I, Regina Virgină a Angliei, s-a născut în 7 septembrie 1533.

Pe timpul domniei sale, în Anglia Unetirilor şi Viciilor,Dark & Senzuală, când Shakespeare îşi tocea pană de gască să scrie despre Sir Falstaff dolofanul chefliu, Elizabeth neprihănita, ţinea sceptrul regal în Imperiul Colonial, scrie Mediafax.

Elisabeta I a fost regină a Angliei şi a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moarte. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei şi a lui Anne Boleyn, care a fost executată la nici trei ani de la naşterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea şi ultimul monarh al casei Tudor (primii sunt Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verişoara sa Jane Grey şi sora sa vitregă, Maria I).

Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moştenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voinţa lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată şi îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci şi cinci de ani şi jură „că îi va purta de grijă până la moarte”.

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută drept Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.

S-a înconjurat de un grup de consilieri de încredere, conduşi de William Cecil, Primul Baron Burghley. În politică a fost mai moderată decât tatăl său, fratele şi sora sa. Unul din motto-urile sale era „Video ed taceo (Văd şi nu spun nimic)”. A adoptat o diplomaţie prudentă, în comparaţie cu marile puteri ale Europei din acea vreme Franţa şi Spania. După izbucnirea războiului anglo-spaniol, Spania a încercat să cucerească Anglia, iar înfrângerea Armadei spaniole este una din cele mai mari victorii din istoria Angliei.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur. Perioada este marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. A fost şi o perioadă de extraordinară înflorire artistică şi culturală: dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe şi Ben Jonson sunt câţiva din dramaturgii care au trăit în timpul domniei sale.

În plus, în aceeaşi perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon şi-a expus viziunile filosofice şi politice şi s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh şi Sir Humphrey Gilbert.

Elisabeta a fost calificată o domnitoare temperamentală şi uneori indecisă. Spre sfârşitul domniei, o serie de probleme economice şi militare i-au afectat popularitatea. Totuşi îi este recunoscută carisma şi încăpăţânarea, într-o perioadă în care suveranii din ţările vecine înfruntă dificultăţi interne care le periclitează tronurile. Ca în cazul rivalei sale Maria regina Scoţiei, care a fost închisă în 1568 şi executată în 1587. Indecizia sa, pe care consilierii săi o considerau păguboasă, a salvat-o deseori de alianţe matrimoniale şi politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie şi proză. Domnia sa a fost marcată de prudenţă în ceea ce priveşte acordarea de onoruri şi demnităţi. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl şi şapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privaţi, de la treizeci şi nouă la nouăsprezece şi ulterior la paisprezece.

După scurtele domnii ale fraţilor săi vitregi, cei 44 de ani de domnie ai Elisabetei au dat stabilitate regatului şi au ajutat la crearea identităţii naţionale.

Noi, astăzi, cum o vedem pe Elizabeth? Am văzut-o în filmul cu Cate Blanchett, vi-l amintiţi? Iată o cronică de film pentru iubitorii de spectaculoase istorii despre figuri regale:

Elizabeth I, Regina Virgină în Anglia Uneltirilor Dark & Senzuală

Elizabeth devine regina Angliei la 25 de ani, când, filiformă şi cu zâmbetul volatil ca o zână de Boticelli, pătrunde în ţara devastată de comploturi, perfidii şi război religios între catolici şi protestanţi. Curând, Gloriana îşi va transfigura chipul de copil într-o fizionomie imperială. Devine o mască şi îşi impune un camuflaj psihic ce o metamorfozează în Regină de pe tabla de sah. Intrigile ţesute la curtea Angliei le decriptează împreună cu feluriţi Sir, ce-i şoptesc strategii politice la ureche. În palatul fortificat, cu piatră rece de sepulcru, printre foşnete de rochii regale şi zornăit de zale-n armuri, se ticluiesc asasinate. Amazoanca Elizabeth se schimbă la faţă, capătă un nou spirit, ca într-o eclozare a crisalidei de-un fluture cap-de-mort, în lumina de lumânare de seu, în întunericul sumbru din încăperea monarhică, opacizată de draperii de catifea, printre umbre spectrale de episcopi corupţi şi-n ecouri de paşi ale curtenilor. Filmul reconstituie fundalul dark & viciat al Angliei: arderea pe rug a martirilor, masacrele, urlete de spaimă, câmpul de luptă împânzit de cavalerii cu sânge pe scut. Regina Fecioară va rămâne castă, nu se va căsători, va urca în şaua unui cal pur-sânge în bătălie, cu inimă de felină prădalnică şi va conduce Anglia, de la vlădică la opincă. Îşi albeşte chipul cu pomadă, e fantomatică şi statuară, un avatar sanctificat al Femeii ce şi-a depăşit condiţia. Elizabeth e unsul lui Dumnezeu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O boală de piele rară și mortală a fost vindecată pentru prima dată
O boală de piele rară și mortală a fost vindecată pentru prima dată
„Comoara galbenă” găsită de roverul Curiosity al NASA pe Marte
„Comoara galbenă” găsită de roverul Curiosity al NASA pe Marte
Cea mai tânără planetă descoperită vreodată are o orbită bizară care îi intrigă pe oamenii de știință
Cea mai tânără planetă descoperită vreodată are o orbită bizară care îi intrigă pe oamenii de știință
Crustaceele în formă de inimă, secretul pentru un internet mai rapid și mai ieftin
Crustaceele în formă de inimă, secretul pentru un internet mai rapid și mai ieftin
De ce au respins inițial generalii germani planul de atac al Franței elaborat de Manstein?
De ce au respins inițial generalii germani planul de atac al Franței elaborat de Manstein?
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul în care arăți
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul în care arăți
Inginerii au transformat algele putrezite în combustibil pentru mașini
Inginerii au transformat algele putrezite în combustibil pentru mașini
Test de cultură generală. De ce bâzâie albinele?
Test de cultură generală. De ce bâzâie albinele?
Telescopul Spațial James Webb și-a forțat limitele și a găsit cele mai timpurii galaxii din Univers
Telescopul Spațial James Webb și-a forțat limitele și a găsit cele mai timpurii galaxii din Univers
Coreea de Nord a tăiat liniile electrice de la granița cu Coreea de Sud
Coreea de Nord a tăiat liniile electrice de la granița cu Coreea de Sud
Puțin peste jumătate dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina
Puțin peste jumătate dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO
Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile maghiare
Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile maghiare
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”
Cel mai bătrân bărbat din lume, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit
Cel mai bătrân bărbat din lume, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu este prea „grozav”
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu este prea „grozav”
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?