Abdicarea lui Carol al II-lea, cel mai controversat rege al României

Carol al II-lea (1893 – 1953) este cel mai controversat rege al României. După o tinereţe aventuroasă, în 1925 s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabit la Paris, împreună cu Elena Wolf-Lupescu. „Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi; să mulţumim Providenţei că putem scăpa de el”, i-a spus Ion I.C. Brătianu lui Gh. Tătărescu, puţin înainte de reuniunea de Consiliu de Coroană care lua act de renunţarea lui Carol.

• Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
• Povestea primei mari REGINE a României

Regele Ferdinand l-a îndepărtat din Familia Regală şi l-a desemnat ca moştenitor pe tânărul său nepot, Mihai. Astfel, prima domnie a MS Regele Mihai I a început în 1927, după moartea bunicului Său, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regentă condusă de unchiul Său, Principele Nicolae al României.

După negocieri cu Iuliu Maniu, Carol s-a întors în ţară pe 6 iunie 1930 şi a fost proclamat rege după două zile. Deşi promisese că renunţă la relaţia cu Elena Wolf, a exilat-o pe regina-mamă Elena şi şi-a adus iubita la Bucureşti.

Anii săi de domnie 1930 – 1940 au fost marcaţi pe de-o parte de o creştere economică şi de o dezvoltare culturală, dar pe de altă parte de o destrămare a democraţiei. A influenţat cursul vieţii politice prin manipularea partidelor politice şi, în final, prin suprimarea lor.

Executarea lui Codreanu

Una dintre forţele ostile lui Carol a fost Mişcarea legionară condusă de Corneliu Codreanu, mişcare ce înregistra tot mai multă popularitate, graţie formelor sale neobişnuite de manifestare: sprijin dat ţărănimii în gospodărie, tabere de muncă în construcţii. Dar actele de violenţă, atacurile antisemite şi criticile acerbe aduse partidelor, au determinat luarea de măsuri împotriva legionarilor. Războiul faţiş dintre rege şi harismaticul Codreanu s-a accentuat odată cu succesul electoral din 1937 al legionarilor care ajunseseră a treia forţă în ţară. O forţă pe care Carol avea să o decapiteze în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 când a ordonat execuţia lui Codreanu, aflat deja sub arest la închisoarea Jilava. Motivul este poate cel invocat de Armand Călinescu în însemnările sale: regele dorea să rămână singurul interlocutor posibil al lui Hitler, în eventualitatea orientării politicii româneşti spre Germania.

În 1938, Regele Carol al II-lea a dizolvat partidele politice, a abolit constituţia şi a instaurat un  regim de autoritate monarhică.
Pe acest fond, treptat, regimul său îşi pierde sprijinul de care se bucurase instituţia monarhică în România până atunci, astfel că, în 10 ani, situaţia devine foarte grea.

În acest context, a apărut în prim plan figura generalului Ion Antonescu. Deşi era un cunoscut adversar al şefului statului, Antonescu era considerat de Carol singura persoană capabilă să restabilească ordinea în ţară la acel moment. Generalul se bucura de autoritate în cadrul armatei, avea încrederea Gărzii de Fier, iar Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu nu manifestau o opoziţie vehementă faţă de persoana acestuia. Pe 4 septembrie 1940, regele îl numeşte pe Antonescu în funcţia de preşedinte a Consiliului de miniştri. În seara imediată numirii în funcţie, generalul i-a cerut lui Carol să-l investească cu puteri depline. Deşi iniţial a refuzat, pe la orele 03:50 din dimineaţa zilei de 5 septembrie, regele a semnat decretul prin care Ion Antonescu, prim-ministrul României, era învestit cu puteri depline în stat.

Totodată, este abrogată Constituţia din 27 februarie 1938 şi sunt dizolvate Corpurile legiuitoare. Pe fondul continuării manifestaţiilor publice, pe la orele 21:30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice, avertizându-l că în cazul unui refuz el nu mai răspundea de securitatea persoanei şi anturajului regal.

Antonescu i-a protejat de legionari

Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a a semnat un manifest în care aprecia: „Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei”. Generalul Antonescu a semnat imediat un decret-lege în care se afirma că: „Având în vedere actul de abdicare a M.S. regelui Carol al II-lea”, succesiunea la tron revenea Marelui Voievod Mihai. În consecinţă, acesta a fost invitat să depună jurământul. Când a semnat aghiotanul, Mihai încă dormea, iar când a pus mâna pe receptor i s-a comunicat: „Majestatea Voastră este chemată la orele zece în Sala Tronului, pentru a depune jurământul de încoronare”. Spre după amiază, Mihai a depus jurământul prin care devenea din nou rege al României.

Generalul Antonescu i-a promis lui Carol al II-lea protecţie împotriva legionarilor despre care toată lumea ştia că juraseră răzbunarea lui Codreanu.

Astfel, în dimineaţa zilei de 7 septembrie 1940, Carol al II-lea a plecat din ţară însoţit de Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu, cu un tren special alcătuit din 12 vagoane, încărcate cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari au tras focuri de armă asupra trenului regal dar nu au reuşit să-l oprească.

Carol al II-lea şi Elena Lupescu au locuit în Statele Unite ale Americii, Brazilia şi Portugalia. A murit la 4 aprilie 1953, fiind înmormântat în capela Regilor Portugaliei din Estoril. Din 2003, rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Arges, acolo unde sunt înmormântaţi şi predecesorii săi.

Descoperă vă prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 6 septembrie:

1683 – A încetat din viaţă Jean Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor. Datorită politicii fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei, (n. 29 august 1619).

1766 – S-a născut omul de ştiinţă John Dalton, cunoscut ca unul dintre părinţii fizicii moderne; a studiat o anomalie a vederii în perceperea culorii, pe care el însuşi o avea (daltonism) şi a formulat prima teorie atomică (1808) (m. 27 iulie 1844)

1817 – S-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, prim-ministru al României între anii 1863 şi 1865, ministru de externe în anul 1876 şi între anii 1877 şi 1879. (m. iunie 1891)
Advertisement

1819 – S-a născut scriitorul Nicolae Filimon. Opera sa „Ciocoii Vechi şi noi” a marcat un moment decisiv în evoluţia romanului românesc (m.18 martie 1865)

1837 – S-a născut Charles Jacques Bouchard, fiziolog, membru de onoare străin al Academiei Române (m. 2 martie 1915)

1907 – A încetat din viaţă poetul Sully Prudhomme (René-Francois Armand Prudhomme), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1901. (poezie – „Stances et poèmes”, „Les Vaines Tendresses”, „Le Bonheur”; proză – „Que sais-je?”, „La Vraie religion selon Pascal’) (n. 16 martie 1839)

1937 – A încetat din viaţă poetul Alexandru Călinescu (n. 13 februarie 1907)

1997 – Au avut loc funerariile prinţesei Diana, moartă într-un accident de maşină la Paris. A fost căsătorită cu Charles, Prinţ de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit, cu care a avut doi fii: Prinţul William şi Prinţul Henry.

1998 – A încetat din viaţă regizorul japonez Akira Kurosawa, supranumit „împăratul cinematografiei japoneze” („Cei şapte samurai”, „Fortăreaţa ascunsă”) (n. 23 martie 1910)

2007 – A încetat din viaţă celebrul tenor italian Luciano Pavarotti (n. 1935)