Românul care a devenit primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul

Traian Vuia s-a născut într-o familie de ţărani din satul Surducul Mic, în Banat (astăzi localitatea îi poartă numele). Scrisul şi cititul le-a învăţat la şcoala din Bujor, apoi a urmat restul claselor elementare la şcoala din Făget. Studiile secundare le-a efectuat la Liceul de stat din Lugoj, iar în 1892 a susţinut examenul de bacalaureat. Pleacă la Budapesta pentru a-şi continua studiile. Aici a studiat la Şcoala Politehnică (1892) şi la Facultatea de Drept, unde a şi obţinut doctoratul în ştiinţe juridice, după ce a susţinut lucrarea cu titlul Militarism şi industrialism, regimul de statu şi de contractu (1901). Din cauza dificultăţilor financiare nu a absolvit Şcoala Politehnică.

• România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram…
• Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga

Marele său vis a fost să zboare, drept pentru care a început să efectueze calcule pentru planurile unei maşini de zbor. În anul 1902 pleacă la Paris, dorind să construiască în capitala Franţei un „aeroplan-automobil”. La 16 februarie 1903 a înaintat Academiei de Ştiinţe din Paris un memoriu despre „aeroplanul-automobil” pe care îl proiectase, dar proiectul său a fost respins de forul ştiinţific francez pentru că acesta din urmă considera că aparatele de zbor mai grele decât aerul nu puteau să zboare. Mai mult, aparatul conceput de Vuia avea câteva caracteristici care nu au fost înţelese, la început, de către contemporanii săi: avea o singură elice în loc de două, cum se credea că e absolut necesar, iar motorul proiectat părea de nerealizat cu mijloacele tehnice ale vremii. În ciuda acestor oprelişti, sfătuit de Coriolan Brediceanu, prietenul său din liceu, Vuia şi-a brevetat totuşi invenţia, obţinând brevetul francez nr. 332.106 din 15 mai 1903.

Cu sprijinul familiei sale, care a contribuit semnificativ cu sume de bani, Traian Vuia a început construcţia avionului său. La sfârşitul anului 1905 avionul era gata şi a fost testat pentru prima oară. În timpul acestui test avionul a rulat pe sol o distanţă destul de lungă. Acest prim test a fost urmat de altele, la care au asistat cunoscuţi specialişti, ca şi G. Besançon, Victor Tatin şi alţii.

La 5 februarie 1906, Vuia a mai făcut un test cu avionul său, dar nu s-au obţinut rezultate datorită vremii nefavorabile. La 6 martie, o nouă tentativă de ridicare de la sol a avionului, dar acesta nu s-a putut desprinde de la sol.

Primul succes aviatic

Ziua de 18 martie 1906 va înregistra primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum şi primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Avionul lui Vuia era realizat dintr-un cadru de ţevi de oţel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac. Motorul funcţiona cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din patru roţi cu pneuri. Acest prim zbor cu mijloace proprii de zbor s-a efectuat în Franţa, la Montesson. Aparatul de zbor al lui Traian Vuia a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol şi a zburat 12 metri la o înălţime de 1 metru. Un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit.

Prioritatea unui astfel de zbor îi este atribuită în mod eronat francezului Santos-Dumont, care a obţinut această realizare doar la 13 septembrie, acelaşi an 1906. De altfel, după primul său zbor reuşit, cel din 18 martie 1906, Traian Vuia a mai efectuat şi alte zboruri, în timpul celui din 19 august 1906 avionul său zburând 20 metri, la o înălţime de 2 metri şi jumătate.

Vuia şi-a perfecţionat în continuare avioanele, primul motor folosit fiind înlocuit cu altul, de 24 cai-putere, astfel că aparatul Vuia nr. 1 a devenit Vuia nr. 1 bis, apoi Vuia nr. 2.

La 17 iulie 1907 Traian Vuia a reuşit să zboare cu aparatul său pe o distanţă de 60 metri, dar la aterizare şi-a deteriorat avionul.

Traian Vuia şi-a continuat cercetările în domeniul tehnicii şi după anul 1907. El a organizat un atelier-laborator pentru cercetarea elicelor, iar împreună cu Marcel Yvonneau a conceput câteva modele originale de elicoptere, care au fost prezentate în demonstraţii publice (modelele realizate în anii 1918 şi 1921). Revistele La Technique Aeronautique şi L’Atmosphere i-au publicat studiile teoretice. Pe lângă alte invenţii, Vuia a mai conceput şi un generator cu aburi, brevetat în mai multe state ale lumii în perioada interbelică.

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare. În primăvara anului 1918 a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a şaptezeci de ani de la revoluţia de la 1848.

După terminarea primului război mondial a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934.

Abia după terminarea celui de-al doilea război mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România, unde va muri la data de 2 septembrie 1950, la Bucureşti. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Vuia şi Invenţiile

Unul din pionierii aviaţiei mondiale, Traian Vuia a fost primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol folosind doar mijloacele proprii (moto-propulsor, tren de aterizare). Până la avionul inventat de Vuia, intitulat Vuia nr. I, decolarea dispozitivelor de zbor se făcea cu ajutorul unor mijloace exterioare aparatului, cum ar fi: catapultă, cablu de lansare sau remorcare.

Printre rezultatele cercetărilor efectuate de Vuia, unele confirmate mai târziu, se numără: formula monoplană a avioanelor (recunoscută ulterior ca fiind cea mai corespunzătoare), a realizat prima aripă de avion cu incidenţă variabilă în zbor, a aplicat la aparatul său de zbor principiul unei singure elice tractive, a realizat primul aeroplan cu aripi pliante.

După o perioadă de timp, Vuia a îmbunătăţit aeroplanul Vuia I, iar în august 1906 a prezentat o variantă perfecţionată a acestuia, Vuia I bis. Cu acest model, până în martie 1907, a efectuat mai multe experienţe şi a realizat mai multe zboruri la diferite înălţimi. Spre deosebire de primul model, aeroplanul avea o curbură mai mică a aripilor, un stabilizator orientabil şi un randament îmbunătăţit al motorului. Vuia nr. II a fost un nou model de avion, prevăzut cu aripi pliabile şi un motor „Antoinette” de 25 CP. Cu acest aparat Vuia a zburat de mai multe ori, ultimul din aceste zboruri a fost efectuat în 17 iulie 1907, la Bagatelle, pe o distanţă de 70 m. Acest avion a fost expus la primul Salon aeronautic de la Paris.

În anii ce au urmat Vuia a continuat să aprofundeze domeniul aeronauticii, astfel că în 1918 şi 1922 a realizat două tipuri de elicoptere, Vuia I, respectiv Vuia II. Aparatul era prevăzut cu aripi rotative, o cârmă de direcţie şi un stabilizator orizontal (Vuia II avea montat un motor „Anzani” de 16 CP). Cu aceste aparate, pe aerodromurile de la Juvissy şi Issy-les-Moulineaux, Vuia a efectuat o serie de teste şi mai multe zboruri verticale.

Având în minte realizarea unui motor de avion cât mai bun, Vuia a reuşit să inventeze generatorul de abur cu combustie internă şi ardere catalitică. Generatorul cu vaporizare aproape instantanee avea la bază trei principii: ideea ciclurilor termodinamice, a combustiei accelerate şi a transmiterii căldurii prin convecţie forţată. Prin încercările repetate de a construi generatoare de abur de foarte înaltă presiune (100-120 kgf/cm², faţă de 10 At valoarea uzuală a vremii), Vuia a pus bazele tehnologiei folosite ulterior la centralele termice care utilizează cicluri complexe de presiune foarte înaltă.

O altă realizare a inventatorului român a fost şi generatorul cu focar cu mare intensitate a combustiei. Sarcina termică a focarului era de 200 x 106 kcal/m3.

În unele cercetări Vuia a fost ajutat de bănăţeanul Gavrilă Brola, cu care a început să colaboreze începând cu 1934. G. Brola alături de profesorul G. Ribaud au continuat cercetările începute de Vuia, iar în 1952 au realizat un generator cu circulaţie forţată, care avea la bază principiul lui Vuia. Generatorul, expus la Expoziţia Internaţională al încălzirii de la Paris din 1957, a fost fabricat în serie în Franţa, Belgia, Anglia şi Germania.

Traian Vuia împreună cu alt colaborator, Emmanuel Yvonneau, au brevetat mai multe tipuri de generatoare de abur. Primul brevet le-a fost eliberat la 21 ianuarie 1928 de către Ministerul Comerţului şi Industriei din Franţa (nr. 661254), al doilea brevet la 22 decembrie 1928 (nr. 680567), iar al treilea la 12 noiembrie 1932 (nr. 740226).

Din iniţiativa lui Traian Vuia, la 30 aprilie 1918, a fost constituit la Paris „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania”, o organizaţie care milita pentru unirea Ardealului cu România. Comitetul a editat şi o revistă, „La Transylvanie”, la care a colaborat şi Traian Vuia cu mai multe articole. Vuia a publicat articole, pe aceeaşi temă şi în revista „La nation tchèque”. A fost însă foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea Ardealului cu Transilvania[1], considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu vice-versa, o „balcanizare” a Transilvaniei.

În timpul celui de-al doilea război mondial Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”.

Sursa: Enciclopedia României

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 3 septembrie:

1658 – A încetat din viaţă Oliver Cromwell, om politic şi comandant englez, conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart (n.25 aprilie 1599).

1859 – S-a născut Jean Jaurès, om politic şi istoric francez, întemeietorul ziarului „L`Humanité” (m. 31 iulie 1914).

1875 – S-a născut Ferdinand Porsche, fondatorul firmei de automobile care îi poartă numele (m. 30 ianuarie 1951)
Advertisement

1887 – A încetat din viaţă cărturarul ardelean Timotei Cipariu, lingvist şi filolog, unul dintre militanţii şi doctrinarii Revoluţiei de la 1848. (n. februarie 1805)

1914 – Cardinalul Giacomo della Chiesa este ales Papă sub numele de Benedict XV. (1914/1922)

1939 – Al doilea Război Mondial: Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei.

1953 – A intrat în vigoare Convenţia europeană privind drepturile omului, semnată, la Roma, la data de 4 noiembrie 1950.

1978 – Popa Ioan Paul I este instalat ca Pontif.

1991 – A încetat din viaţă Elvira Godeanu, actriţă româncă de teatru şi film (n. 1904)

1991 – A încetat din viaţă regizorul de film Frank Capra, laureat al Premiului Oscar (O viaţă minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, Orizontul pierdut, Vi-l prezint pe John Doe) (n. 18 mai 1897).

2003 – A încetat din viaţă Leni Riefenstahl, una dintre cele mai controversate personalităţi feminine ale secolului XX, dansatoare, actriţă, regizoare de film; filmele sale, realizate din ordinul lui Adolf Hitler – „Olympia”, „Triumph des Willens” -, deşi demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii artistice; în anul 2002, ultimul ei film, documentarul „Impresii sub apă”, difuzat de canalul de televiziune ARTE, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o adevărată capodoperă, însă comentariile criticilor nu au omis răspunderea morală a creatorului de artă (n. 22 august 1902)

2007 – A încetat din viaţă profesor doctor Ion Dinulescu, unul dintre cei mai renumiţi ortopezi români

2008 – Primul planetariu digital din ţară şi cel de-al treilea din lume a fost inaugurat la Piteşti, de Muzeul Judeţean Argeş.