Home » Istorie » Figura lui Meritamun, o tânără aristocrată din Egiptul Antic, reconstituită după mai bine de 2.000 de ani

Figura lui Meritamun, o tânără aristocrată din Egiptul Antic, reconstituită după mai bine de 2.000 de ani

Publicat: 24.08.2016
Se presupune că, în momentul morţii, tânăra avea o vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

Oamenii de ştiinţă australieni au folosit tomografia computerizată, printarea 3D şi tehnicile caracteristice ştiinţei criminalistice pentru a reconstitui figura lui ,,Meritamun”, o tânără cu statut social important care a trăit în urmă cu peste 2000 de ani în Egipt. Studiind craniul mumificat al fetei, specialiştii au aflat că aceasta a suferit de anemie şi abcese dentare în timpul vieţii. 

Specialiştii din cadrul Universităţii din Melbourne susţin că obiectul pe care l-au analizat îi va ajuta să afle informaţii despre locul şi perioada în care tânăra a trăit, despre alimentaţia sa, dar şi despre bolile pe care ea le-a contactat în timpul vieţii. În acest sens, unul dintre cele mai importante detalii pe care experţii le-au obţinut până acum se referă la faptul că Meritamun (,,Cea iubită de zeul Amun”) a suferit de abcese dentare ca urmare a consumului de miere sau zahăr. 

Foto:unimelb.edu.au/Paul Burston

,,Ideea proiectului este de a lua această relicvă şi a o readuce la viaţă folosind cele mai noi tehnologii disponibile. Astfel, ea poate fi mai mult decât un obiect care poate fi expus publicului”, susţine antropologul australian Varsha Pilbrow, de la Universitatea din Melbourne. 

Craniul lui Meritamun se află în momentul de faţă în depozitele Muzeului de Anatomie şi Patologie ,,Harry Brookes Allen” al Şcolii de Ştiinţe Biomedicale din cadrul Universităţii din Melbourne. Pentru a nu se degrada, cutia craniană a fost păstrată în fâşiile de pânză în care a fost înfăşurată acum 2000 de ani. 

Sursa:youtube.com/The University of Melbourne

Structura osoasă a fost scanată la Institutul Victorian de Medicină Legală din Southbank, Australia, unde egiptologul Jent Davey (care a reconsituit şi figura regelui Richard al III-lea) a determinat că mumia fusese cea a unei femei cu o vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani, originară din zona Egiptului. Mai mult decât atât, analizele efectuate asupra craniului au arătat faptul că tânăra suferise de abcese dentare şi de anemie asociată cu prezenţa paraziţilor care provoacă, în mod normal, apariţia malariei. 

Pentru că nu au descoperit până acum şi alte părţi din mumie, oamenii de ştiinţă nu pot determina cu exactitate modul în care Meritamun a murit. Cu toate acestea, experţii speră să afle acest lucru prin intermediul analizelor pe care le vor efectua şi, mai mult decât atât, să determine vârsta exactă a femeii folosind folosind datarea cu radiocarbon. 

Foto:unimelb.edu.au/Paul Burston

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi: Ce mister ascund mumiile celtice din China?

                                             Prinţesa care fuma cannabis. Cercetătorii au descoperit detalii uimitoare despre această mumie

                                             O mumie veche de 7.000 de ani, descoperită de un grup de elevi din Chile

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori