Home » Natură » ”Cedrii lui Dumnezeu”, copacii care ar fi fost plantaţi încă de la începutul lumii – FOTO

”Cedrii lui Dumnezeu”, copacii care ar fi fost plantaţi încă de la începutul lumii – FOTO

Publicat: 20.08.2016
De-a lungul timpului, arborii au făcut subiectul a numeroase legende şi povestiri.

Cedrul libanez (cedrus libani) este considerat unul dintre cei mai fascinanţi arbori din întreaga lume. Acest copac, ce creşte numai pe Muntele Libanului, este considerat mândria ţării, acesta fiind motivul pentru care apare sub formă simbolică pe steagul naţional. Se spune că însuşi Dumnezeu a plantat cedrul în acest colţ din apropierea ţărmului Mediteranei. 

De-a lungul istoriei, s-au făcut numeroase referiri la cedri de pe Muntele Libanului. ,,Copacii Domnului sunt plini de sevă; cedri Lbanului, pe care El i-a plantat” (Psalmul 104: 16-17) sau ,,Cel neprihănit să înflorească ca un palmier şi să crească ca şi un cedru din Liban” (Psalmul 92:12), sunt doar două dintre menţionările care se fac în Biblie.

Cedrul libanez pe steagul Libanului (Foto:amusingplanet.com)

Cedri Libanului apar şi în celebra ,,Epopee a lui Ghilgameş”, în episodul care descrie lupta dintre eroul Ghilgameş şi Humbaba. După ce personajul principal câştigă disputa împotriva gardianului Pădurii de Cedri, taie câţiva copaci şi îi foloseşte să construiască un zid care să apere oraşul Uruk. 

Celebri copaci nu sunt prezentaţi numai în legende şi povestiri, ci sunt menţionaţi şi în documente istorice. Astfel, aflăm că fenicienii au folosit lemnul acestor arbori pentru a-şi construi corăbiile, evreii l-au utilizat pentru a ridica clădiri impunătoare, precum Templul din Ierusalim sau Palatele lui David şi Solomon, iar egiptenii i-au folosit răşina de cedru în procesul de mumificare. 

Cedri libanezi (Foto:amusingplanet.com/Leandra Fallis/Flickr)

În secolul al II-lea d.Hr., împăratul Hadrian a dispus protejarea pădurii de cedri cu pietre marcate, iar în 1876, regina Victoria a Marii Britanii a dispus construirea unui zid care să împrejmuiască suprafaţa de pădure care, la acea vreme, ocupa aproximativ 100 de hectare. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a acestei păduri a fost tăiată de trupele britanice pentru a folosi lemnul la construirea drumurilor. 

În momentul de faţă, în Liban există 18 de zone împădurite cu cedri. Într-o astfel de zonă, situată pe muntele Makmel din valea Kadisha, se află aşa-numiţii ,,Cedri ai lui Dumnezeu”. În această regiune, desemnată sit UNESCO în anul 1998, există 375 de arbori cu înălţimi de maximum 35 de metri şi o coroane ale căror diametre pot măsura chiar şi 14 metri. 

Cedri libanezi (Foto:amusingplanet.com/Nick K/Flickr)

Sursa: amusingplanet.com

Vă mai recomandăm şi: Primele imagini detaliate cu vulcanii subacvatici au fost publicate. Majoritatea sunt încă necunoscuţi

                                                 Nivelul mărilor creşte într-un ritm accelerat

                                               Lacurile cu bitum, formaţiunile fascinante şi pline de istorie despre care puţini ştiu – GALERIE FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”