În primăvara lui 1967, în plin Război Rece, SUA a fost pe punctul de a declanşa un război nuclear. Motivul: se presupunea că sovieticii au dezactivat toate cele trei sisteme radar care îi avertizau pe americani că URSS-ul ar fi lansat rachete balistice.
Aflaţi pe punctul de a porni conflictul împotriva inamicilor lor, liderii americani au fost convinşi de o echipă de cercetători că sistemul de avertizare fusese avariat în timpul unei erupţii solare, iar sovieticii nu erau implicaţi sub nicio formă. Pe de altă parte, acesta este momentul de început al cercetărilor complexe legate de activitatea Soarelui pe care SUA le desfăşoară şi astăzi.
Subiectul a fost readus în atenţia publică de cercetătoarea Delores Knipp, de la Universitatea din Colorado. Ea a vizitat locul unde s-a petrecut incidentul, pentru a-şi face o imagine despre cum ar afecta un fenomen similar celui din 1967 nu numai atmosfera Pământului, ci şi societatea umană. Specialista a aflat, în primul rând, că armata americană începuse să studieze activitatea Soarelui încă din anii ’50 şi, mai mult decât atât, a creat un serviciu de monitorizare meteorologică (,,Air Weather Service”) pentru a monitoriza erupţiile solare şi modul în care acesta ar fi putut afecta Pământul.
Erupţiile solare sunt explozii rapide de radiaţii de energie ridicată apărute la suprafaţa Soarelui. În momentul în care se produc în direcţia Terrei, ele pot afecta atât comunicaţiile radio cât şi sistemele de alimentare cu energie electrică.
La 23 mai 1967, cercetătorii americani care monitorizau activitatea zilnică a Soarelui au observat o erupţie atât de puternică încât ea putea fi văzută de pe Terra cu ochiul liber. Tot atunci, specialiştii au detectat niveluri neobişnuit de mari de unde radio.
Erupţiile au cauzat o furtună solară care, în anumite zone ale Terrei, a durat chiar şi 48 de ore. În timpul acesteia, activitatea radarelor din Alaska, Regatul Unit şi Groenlanda ale Ballistic Missile Early Warning System a fost întreruptă. Colonelul în retragere Arnold L.Snyder s-a aflat atunci la datorie şi i-a asigurat pe liderii americani că nu sovieticii le-au avariat sistemul de interceptare: ,,I-am sunat în mod special să le spun: Da, jumătate din Soare tocmai a explodat! Mai apoi le-am spus totul în detaliu, pe un ton cât se poate de calm”.
Pe parcurs ce erupţiile solare şi-au diminuat intensitatea, specialiştii i-au convins pe liderii militari că ţara lor nu fusese, sub nicio formă, ţinta unui atac pus la cale de sovietici. Delores Knipp crede că informaţiile au ajuns, într-un final, până la preşedintele Lyndon Johnson, exact la timp pentru ca acesta să nu emită declaraţia de război.
Furtuna geomagnetică care a urmat primei erupţii solare a durat 40 de ore şi a provocat întreruperea căilor de comunicaţie în SUA timp de aproape o săptămână. De-abia din acel moment, armata americană a început să sesizeze importanţa pe care o au fenomenele de acest tip asupra planetei noastre.
Sursa: sciencealert.com
Vă mai recomandăm şi: Ce se va întâmpla în cazul unei mega-furtuni solare? Anunţul cercetătorilor ar putea provoca panică