Din cine ne tragem? Un studiu genetic amplu, la care au participat şi doi români, schimbă ceea ce se ştia până acum despre strămoşii europenilor

Doi cercetători ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sunt co-autori la un amplu studiu publicat în prestigioasa revistă Nature, ce face lumină în istoria primilor agricultori din lume, se arată într-un comunicat al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi remis Descoperă.

• Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu…
• Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui…

Conf. univ. dr. Luminiţa Bejenaru de la Facultatea de Biologie şi dr. Gheorghe Ştefănescu semnează alături de un colectiv de nu mai puţin de 50 de autori o cercetare extinsă asupra ADN-ului primelor generaţii care au practicat agricultura.

Cercetarea, coordonată de David Reich (Harvard Medical School), Ron Pinhasi (University College Dublin), şi Iosif Lazaridis – (Harvard Medical School), este primul studiu genetic de amploare asupra rămăşiţelor umane din Orientul Apropiat, din urmă cu 12.000 până la 8.000 de ani, privind identitatea genetică şi dinamica primelor populaţii de agricultori (după cum precizează Stephanie Dutchen, de la biroul de presă al Harvard Medical School).

Datorită analizelor asupra ADN-ului, cercetătorii au putut identifica trei populaţii vechi de agricultori, dintre care două nedescrise din punct de vedere genetic până acum: una în Iran şi una în Levant, respectiv un grup în Anatolia, pe teritoriul Turciei de astăzi, despre care existau studii şi înainte.

Mai mult de atât, atunci când ADN-ul vechi a fost comparat cu cel al populaţiilor actuale, rezultatele au schimbat ceea ce se ştia până acum despre strămoşii europenilor de astăzi. Oamenii de astăzi din vestul Euroasiei (Europa şi Orientul Apropiat) se trag din patru grupuri principale: două grupuri de vânători-culegători din Europa de Vest, respectiv din Europa de Est şi stepa rusească şi două grupuri de agricultori din Iran şi Levant. Chiar dacă iniţial cele patru grupuri erau la fel de diferite între ele cum sunt europenii faţă de locuitorii Asiei de Est, populaţia din zilele noastre este relativ omogenă din punct de vedere genetic.

Acesta este şi unul dintre aspectele în care cei doi cercetători ieşeni şi-au adus contribuţia la amplul studiu genetic. Conf. univ. dr. Luminiţa Bejenaru şi dr. Gheorghe Ştefănescu, ambii cu experienţă în domeniul geneticii şi bioarheologiei, au furnizat material genetic actual, reprezentând diverse zone ale României, pentru a fi comparate cu ADN-ul altor popoare din zilele noastre, dar şi cu ADN-ul vechi descoperit prin investigaţii arheologice.

„Istoria acestor cercetări începe din 1994, când dr. Gheorghe Ştefănescu a aderat la Proiectul Human Genome Diversity coordonat de Human Genome Organisation”, a precizat conf. univ. dr. Luminiţa Bejenaru, co-autor al studiului. „În cadrul proiectului s-a realizat o colecţie de ADN uman, de la populaţii româneşti actuale din regiunea Carpaţilor (zonele Maramureş, Vrancea , Gorj, Apuseni). In prezent, colecţia şi documentaţia studiului sunt preluate de Laboratorul de Anatomie şi Bioarheologie „Olga Necrasov” al Facultăţii de Biologie, în vederea continuării proiectului”, a adăugat aceasta.

Pe lângă investigarea moştenirii genetice a celor care trăiesc acum, oamenii de ştiinţă şi-au propus să rezolve şi unul dintre misterele din evoluţia umană: cum anume s-a trecut de la lumea vânători culegătorilor la o societate bazată pe agricultură. Studiile precedente asupra populaţiei din Anatolia sugerau faptul că agricultura fusese adoptată peste tot pe continent în urma migrării acestora spre Europa, unde au înlocuit treptat vechea populaţie de vânători-culegători. Dar, odată cu descoperirea celor două noi grupuri de agricultori, precum şi urmărirea evoluţiei în timp a migraţiei şi amestecării populaţiilor, echipa de cercetători a arătat că agricultura s-a răspândit mai ales datorită faptului că grupurile existente au inventat sau au adoptat practici de agricultură, şi nu datorită înlocuirilor masive de populaţie.

În ciuda progresului tehnologic ce permite analiza ADN-ului vechi, climatul extrem de cald din Orientul Mijlociu a făcut mereu dificilă colectarea unor probe valide de ADN. Căldura provoacă degradarea materialului genetic din oasele găsite de arheologi în zonă. Pentru a depăşi acest obstacol, echipa internaţională de cercetători a extras materialul genetic din oasele urechii, care pot furniza de 100 de ori mai mult ADN decât oricare alte oase, şi a folosit o tehnică specială de înlăturare a contaminării cu ADN de la microbi.

Comparând probele astfel obţinute între ele, dar şi cu ADN actual, cercetătorii au putut determina migrările strămoşilor noştri, felul în care s-au amestecat populaţiile, dar şi contribuţia genetică a acelor populaţii vechi la cele din zilele noastre. Astfel, dacă populaţiile de vânători-culegători şi fermieri erau iniţial extrem de diferite între ele din punct de vedere genetic, în următorii 5000 de ani acestea s-au amestecat unele cu altele până la omogenizare. Până în Epoca Bronzului, populaţiile cu strămoşi atât de diverşi ca origine erau deja omogene şi semănau cu cele de astăzi.

Cercetările în domeniu vor continua inclusiv în România. Conf. univ. dr. Luminiţa Bejenaru şi dr. Gheorghe Ştefănescu participă deja, cu probe de ADN colectate de pe teritoriul României, în proiecte internaţionale, precum Affymetrix Human Origins Array.

Articolul „Genomic insights into the origin of farming in the ancient Near East“ a fost publicat în revista Nature pe 25 iulie 2016. La aceasta au colaborat peste 50 de cercetători din SUA (Harvard Medical School, Whitman College, Emory University, Harvard University, University of Pennsylvania, State University of New York), Istrael (University of Haifa, Israel Antiquities Authority), Canada (Simon Fraser University, University of Winnipeg), Irlanda (University College Dublin, Royal College of Surgeons, Genealogical Society of Ireland), Portugalia (University of Coimbra), Croaţia (Institute for Anthropological Research), Germania (Max Planck Institute, Leipzig University Medical Center), China (Chinese Academy of Sciences), Italia (University of Ferrara, Università di Pavia), Marea Britanie (University of Cambridge, University of Edinburgh, London Hammersmith Hospital, University of Huddersfield), Olanda, Ungaria (University of Miskolc), Franţa (CNRS Nanterre, Institut Pasteur de Lille), Armenia (Institute of Archaeology and Ethnology, Yerevan State University), Turcia (Netherlands Institute in Turkey) şi Spania (Universitat Pompeu Fabra).