Concluzia neaşteptată a unui cercetător care a analizat 1.400 de scrisori semnate de Mozart, Beethoven şi Liszt

Această noţiune este răspândită pe scară largă, însă în lumea ştiinţei rămâne destul de controversată. Studiile realizate în trecut au arătat că sentimentele negative pot să furnizeze foarte multă materie primă pentru realizarea operelor de artă şi să declanşeze gândirea critică. Care este, însă, dezavantajul de a fi fericit?

• O nouă tehnică de cartografiere a creierului dezvăluie informații despre funcțiile sale superioare
• Americanii confundă stelele de pe cer cu drone

Lumea artistică universală pare să fie formată mai ales din oameni ale căror stări mentale mai „întunecate” le-au alimentat genialitatea, aducându-le, însă, şi un sfârşit timpuriu – precum Vincent van Gogh, Anne Sexton, Mark Rothko, Ernest Hemingway sau Virginia Woolf. Unii dintre cercetători au arătat, de-a lungul timpului, că figurile marcante ale ştiinţei şi artei au o tendinţă către depresie, însă cercetările nu au putut dovedi o legătură directă între tristeţe şi multe dintre realizările remarcabile din istoria artei. Acum, însă, un nou studiu al unui economist de la University of Southern Denmark pare să fi reuşit să demonstreze această conexiune.

Karol Jan Borowiecki a analizat starea emoţională a trei dintre cei mai influenţi compozitori occidentali, pe durata întregii lor vieţi. Folosind programe speciale analiza de conţinut, cu ajutorul cărora a scanat textele pentru a detecta emoţii pozitive şi emoţii negative, precum bucurie, dragoste, mâhnire şi durere, conducătorul studiului a selectat un corpus de 1.400 de scrisori trimise de Amadeus Mozart, de Ludwig van Beethoven şi de Franz Liszt către prietenii, colegii şi femeile de care ei au fost îndrăgostiţi. Apoi, acesta a comparat datele cu lucrările pe care le-au compus într-o anumită perioadă de timp, raportându-se mai ales la cele mai cunoscute şi mai originale scrieri.

Ceea ce a descoperit pare să susţină ideile larg răspândite în cultura populară: există o conexiune între perioade caracterizate de emoţii negative, mai ales tristeţe, şi sclipirea artistică „de geniu”. Cei trei compozitori pe care Borowiecki i-a studiat au trăit cam în aceaşi perioadă şi în aceeaşi regiune a Europei, cu toţii având vieţi agitate, uneori tragice, uneori fericite până la jubilaţie.

Mozart a fost elogiat încă de când era mic, fiind catalogat drept un copil-minune, dar a ajuns la depresie după ce i-a fost interzis să o ia de soţie pe fata pe care o iubea, dar şi după ce şi-a pierdut mama în mod neaşteptat. La rândul său, Liszt a devenit, la o vârstă fragedă, singurul om care aduce bani pentru familia lui: nici el nu s-a putut căsători cu femeia de care a fost îndrăgostit nebuneşte şi a trăit şi drama de a-şi vedea copiii morţi.

După o perioadă de sărăcie acută, la vârsta de 30 de ani, Beethoven a descoperit că e pe cale să surzească, fiind distrus emoţional atunci când, spre sfârşitul vieţii, un nepot pe care îl avea în grijă a încercat să se sinucidă. Traducătorul scrisorilor lui Beethoven au stabilit că acesta fluctua din punct de vedere emoţional între „explozii de duritate şi supunere totală, în timp ce încerca să-şi pună în ordine gândurile de zi cu zi”.

Figura 1: Emoţiile negative şi pozitive ale lui Mozart

Figura 2: Emoţiile negative şi pozitive ale lui Beethoven

Figura 3: Emoţiile negative şi pozitive ale lui Liszt

Citeşte continuarea în Gândul!