“Starea de îndrăgosteală este o stare modificată de conştiinţă. În momentul acela, obiectul îndrăgostirii noastre devine unul central. Ea se poate manifesta diferit la fiecare dintre noi. În general, atunci ne comportăm ca nişte oameni bolnavi de dragoste, toată fiinţa noastră este acaparată de gânduri asociate persoanei de care ne-am îndrăgostit”, spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.
Starea de îndragosteală nu este una fericită pentru toată lumea. “Încep căutarile, întrebarile, pentru unii este Rai, pentru alţii este Iad. Se deschide o cutie a Pandorei, partea de emoţie: simţim, trăim şi atunci putem să încercăm stări plăcute, ca starea de adulaţie, atracţie, simpatie, dar şi frică, oscilaţie, acele duşuri reci emoţionale, resentimente, invidie, teamă. Starea de îndrăgosteală poate fi sabotată de prima lecţie de dragoste pe care am primit-o în viaţa noastră, cea de la părinţii noştri”, adaugă psihoterapeutul.
În funcţie de ataşamentul pe care l-am dezvoltat în relaţie cu ei, noi suntem deschişi în a ne bucura de starea de îndragosteală sau a ne tortura. “Prin urmare, nu este neapărat ceva pozitiv, asta dacă ne gândim la anumite experienţe, însă îndrăgosteala este o modalitate interesantă de a ne descoperi şi a ne rezolva anumite probleme, pentru că ne dă o energie aparte, care poate fi fructificată.
Mulţi dintre noi ne centrăm mai mult pe obiectul îndrăgostirii şi mai puţin pe noi, începem să- i minţim pe cei din jur, pentru că suntem bolnavi din dragoste. Dacă suntem la şcoală, nu mai avem chef de învăţat, nu mai avem chef de serviciu, vrem doar să petrecem timp cu persoana respectivă, să împărtăşim. E o frenezie, unii radiază, dorm mai putin, alţii au insomnii, momente interminabile de chin, incertitudini, devin agasanţi, agresivi, putem să devenim nişte mici stalkeri”, subliniază psihoterapeutul Jeni Chiriac.
Dragostea nu are o explicaţie, este un amestec de atracţie sexuală, simpatie, afinitate faţă de persoana respectivă. “Instinctele preiau controlul şi eu nu mai pot să spun de ce îmi place. Sunt persoane care conştientizează criterile după care îşi aleg o parteneră şi, înainte de a fi existat starea de îndragosteală, a existat o alegere. Alţii ajung aici pe nesimţite, nu îşi dau seama de comportamentul persoanei, dar se simt îndrăgostite”, subliniază psihoterapeutul.
Starea de îndragosteală poate fi asociată cu stările duse la extremă, care atrag reacţii şi gesturi nebuneşti. “Unii oameni folosesc aceste gesturi ca nişte indicatori ai relaţiei, iar atunci când ele nu mai sunt au sentimentul ca relaţia s-a dus, ceea ce poate fi un punct de plecare fals, pentru că nu putem diagnostica aşa o legătură. Prin urmare, când facem astfel de gesturi, este bine să ne gândim dacă avem şi starea necesară pentru a continua. Viaţa ne arată că, dacă sunt norocoşi, doi oameni se pot trezi în acelaşi timp dintr-o relaţie, dar, de cele mai multe ori, se trezesc pe rând, iar atunci unul dintre ei rămâne cu gustul amar al unei pierderi, cu acel ceva care a fost frumos, dar acum nu mai este. Astfel, apare insatisfaţia în relaţia de cuplu. Atunci te angajezi la un drum lung de compromisuri, care se poate întoarce împotriva ta, pentru că rămâi axat pe pierdere, nu pe soluţii”, concluzionează psihoterapeutul.
Sursa: Gândul