Actorul Kristian Nairn va veni la Cluj pentru a urca pe scena festivalului Untold.
Înainte de a interpreta rolul lui Hodor, din serialul fenomen Game of Thrones, irlandezul a încercat să urmeze o carieră în muzică, de mai bine de 5 ani, iar din 2013, Nairn a fost în tuneu sub numele de „Rave of Thrones”, încercând să atragă interesul fanilor „Game of Thrones” din întreaga lume.
Deşi în serial personajul interpretat de el şi-a găsit sfârşitul, acest fapt i-a adus notorietate în industria muzicii, din ce în ce mai multă lume solicitându-i serviciile de DJ.
Michael Schweiger, agentul lui Kristian, a declarat pentru Page Six: „Solicitările au explodat, primim oferte din întreaga lume. Amuzant cum oamenii devin faimoşi după ce mor”.
Untold 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, la Cluj, iar pe scenă vor urca Top 5 DJ ai lumii, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix, Tiesto alături de alţi peste 150 de artişti internaţionali de renume, dintre care: Afrojack, Faithless, Parov Stelar, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.
Untold a fost desemnat Best Major Festival în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaştere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant naţional al industriei de marketing şi comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.
Sursa: mediafax.ro
Vă mai recomandăm şi: Game of Thrones loveşte puternic în industria porno. Ce s-a întâmplat pe Pornhub în ziua difuzării primului episod – VIDEO
Cazul real care ar fi putut inspira marşul ruşinii din „Game of Thrones”. Chinul la care a fost supusă Jane Shore, Cersei din secolul 15 – VIDEO
5 cazuri în care istoria a fost mai brutală decât serialul ”Game of Thrones” – FOTO