Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce oamenii simt nevoia de a trăi halucinaţii? FOTO

De ce oamenii simt nevoia de a trăi halucinaţii? FOTO

Publicat: 25.06.2016
Se poate explica uşor recurgerea la droguri, precum heroina şi cocaina, fiindcă acestea stimulează în mod direct centrele cerebrale.

Dar de ce oamenii apelează la droguri psihedelice, cum ar fi LSD şi psilocibina, care produc stări modificate de conştiinţă este mai greu de explicat. Nu există motive evidente de ce simptomele de otrăvire sau boală pot fi atractive. Şi totuşi, oamenii sunt dispuşi să plătească bani pentru aceste experienţe, dar de ce?

Un răspuns este faptul că drogul pot oferi scurte experienţe transcedentale şi religioase, care au jucat un rol important în evoluţia umană. Logica din spatele acestei idei devine mai clară atunci când ne uităm la modul în care cultura umană a fost modelată de idei religioase, precizează iflscience.com.

De ceva timp, antropologii au susţinut că oamenii religioşi sunt mai cooperanţi decât cei nereligioşi. În cazul grupurilor mici, efectul religiei este neglijabil sau chiar negativ. Cu toate acestea, pe măsură ce dimensiunea grupului creşte, se pare că religia joacă un rol tot mai important în crearea legăturilor între străini.

De ce religia îi face pe oameni mai cooperanţi? Convingerea că o entitate morală, invizibilă, te urmăreşte mereu nu-ţi prea permite să te gândeşti prea mult la câştigul personal, ci te face mai tolerant şi cooperant. Acest efect este destul de puternic.

”Cercetările arată că ceva atât de banal ca o imagine a unor ochi pe o cutie este suficient ca să-i facă pe oameni să plătească de trei ori mai mult pentru băuturile lor”, spune James Carney, cercetător psiholog la Universitatea Lancaster.

Prin simularea efectelor transcendenţei religioase, drogurile psihedelice vor imita anumite stări de spirit, care au jucat un rol important în procesul evoluţionar, făcând posibilă cooperarea umană şi cu ea un număr mai mare de urmaşi care au supravieţuit.

O explicaţie este că drogurile psihedelice ar putea juca un rol pozitiv în îmbunătăţirea perspectivelor mentale.

”Există deja rezultate promiţătoare în ceea ce priveşte efectele psihedelice asupra deprimării şi bolnavilor în stadiile terminale”, afirmă James Carney, cercetător psiholog de la Universitatea Lancaster.

 Aceste rezultate nu sunt o garanţie că vor fi eficiente pentru toată lumea, dar în acelaşi timp există şansa ca o parte a populaţiei să simtă  efectul pozitiv al drogurilor psihedelice.

”Interzicerea drogurilor psihedelice poate fi contraproductivă. La fel cum interzicerea activităţii sexuale nu opreşte dorinţa sexuală, scoaterea în afara legii a drogurilor psihedelice nu va putea opri nevoia înnăscută de experienţe transcendente”, afirmă James Carney, cercetător psiholog de la Universitatea Lancaster.

Sursa: IFL Science

Vă recomandăm şi aceste articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040