Home » Natură » Renumitul templu budist din Thailanda va rămâne fără tigri – FOTO

Renumitul templu budist din Thailanda va rămâne fără tigri – FOTO

Publicat: 13.06.2016
Specialiştii în protecţia faunei sălbatice din Thailanda au început strămutarea tigrilor din renumitul templu budist, situat în provincia Kanchanaburi.
Călugării budişti insistă asupra faptului că toate acuzaţiile aduse la adresa lor cu privire la comportamentul necorespunzător aplicat tigrilor sunt false. Timp de două zile, pe 30 şi 31 mai, de pe teritoriul templului au fost evacuaţi 20 de tigri, anunţă creatorul fondului Wildlife Friends Foundation Thailand, Edvin Vik, în mesajul său de pe Twitter.
 
Sursa foto: HEPTA
 
În jur de 2.000 de persoane, inclusiv medici veterinari, angajaţi ai Departamentului pentru protecţia faunei sălbatice World Customs Organization (WCO), precum şi reprezentanţi ai poliţiei regionale şi ai armatei, sunt implicate în strămutarea tigrilor.
 
Sursa foto: HEPTA
 
Iniţial călugării nu permiteau intrarea acestor persoane în templu, însă funcţionarii au obţinut un ordin judecătoresc prin care i-au obligat să se supună. Operaţiunea de strămutare a tigrilor va dura câteva zile, urmând ca tigrii să fie eliberaţi în junglă.
 
Strămutarea tigrilor din templu a devenit posibilă după un conflict de lungă durată între călugări şi cei de la protecţia animalelor, care acuzau călugării de aplicarea unor rele tratamente tigrilor şi de comerţ ilicit cu tigri pe piaţa neagră.
 
Scandalul a izbucnit pe la sfârşitul anului 2014, când s-a depistat că din templu au dispărut trei masculi. Localizarea acestora nu a fost posibilă, deoarece microcipurile implantate în corpurile lor au fost distruse. Angajaţii Departamentului pentru protecţia faunei sălbatice au primit mai multe sesizări de la turiştii care ar fi fost victimele unor atacuri ale animelelor.
 
Sursa foto: HEPTA
 
Călugării au fost avertizaţi să întreprindă măsuri, însă aceştia nu au făcut nimic. Până pe 30 mai, pe teritoriul templului erau 137 de tigri. Anterior, numărul acestora era de 147 de exemplare, dar, în lunile ianuarie şi februarie ale anului curent, autorităţile au confiscat de pe teritoriul templului zece feline.
 
Tigrii aduceau un venit substanţial templului, de aproximativ trei milioane de dolari. Banii proveneau din vânzările de bilete pentru turiştii care vizitau anual renumitul templu.
 
Sursa: Rador
 
Vă recomandăm şi aceste articole:
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun