Home » Istorie » Boudica, regina celtică ce a condus una dintre cele mai mari revolte din istoria Imperiului Roman după ce s-a ordonat violarea fiicelor ei

Boudica, regina celtică ce a condus una dintre cele mai mari revolte din istoria Imperiului Roman după ce s-a ordonat violarea fiicelor ei

Publicat: 05.06.2016
Războinica celtică este celebrată astăzi ca eroină naţională.
Boudica (sau Boadicea) a fost regina celtică ce a condus revolta împotriva dominaţiei romane din Insulele Britanice, în anul 60 sau 61 d.Hr. Deoarece toate informaţiile referitoare la viaţa ei provin de la autori romani precum Tacitus sau Cassius Dio, se cunosc foarte puţine detalii despre cine a fost ea înainte de a iniţia una dintre cele mai mari rebeliuni pe care le-au cunoscut urmaşii lui Romulus şi Remus. 
Se presupune că Boudica s-a născut într-o familie din elita celtică, în oraşul Camulodunum (astăzi Colchester), în jurul anului 30 d.Hr. La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Prasutagas, regele triburilor icenilor. Când romanii au cucerit sudul Angliei, în 43 d.Hr., majoritatea triburilor celtice au fost forţate să se supună, însă imperialii l-au lăsat pe Prasutagas să îşi păstreze puterea, cu condiţia să rămână fidel intereselor Romei. 
 
În anul 60 d.Hr., Prasugatas a murit fără a lăsa pe tron un moştenitor de sex masculin. Atunci, romanii i-au anexat regatul  şi au confiscat toate proprietăţile pe care familia lui le avea. Mai mult decât atât, noii stăpânitori au ordonat ca Boudica să fie biciuită, iar cele două fete ale sale să fie violate în public. Fosta conducătoare a celţilor iceni a jurat atunci că se va răzbuna crunt pe cei care i-au făcut semenii să sufere. 
 
În timp ce guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus conducea o campanie militară în zona de astăzi a Ţării Galilor, Boudica a iniţiat o rebeliune la care au participat atât icenii cât şi ale alte triburi celtice aflate sub stăpânire romană. După ce au învins trupele Legiunii a IX-a, războinicii au distrus Camulodunum (pe atunci capitala provinciei romane Britannia), masacrând întreaga populaţie a oraşului. O soartă similară au avut-o Londra şi Verulamium (astăzi St. Albans).
 
Întoarse din Ţara Galilor, armatele lui Suetonius au atacat trupele celtice într-o zonă rămasă până astăzi necunoscută (se presupune că undeva în apropierea Londrei). Deşi erau inferiori din punct de vedere numeric, romanii au reuşit să îi învingă pe războinicii celţi, însă nu au putut să o captureze pe Boudica, deoarece s-a sinucis împreună cu fiicele ei, tocmai pentru a nu fi luată prizonieră. 
 
Boudica este celebrată astăzi ca eroină naţională, fiind considerată un adevărat simbol al luptei pentru justiţie şi independenţă. 
 
Sursa: history.com
 
 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship