Construieşti – mult şi mare. Capitala Turkmenistanului, Ashgabat, altădată era un oraş liniştit din interiorul URSS-ului, a ajuns astăzi să aibă numeroase cupole de aur şi statui din marmură albă, fiind unul dintre cele mai opulente oraşe din lume, relatează CNN.
Turkmenistan deţine recordul pentru cea mai mare densitate de clădiri din marmură de pe glob – 4,5 milioane de metri cubi de marmură îmbracă 543 de clădiri.
Densitatea imensă, echivalentul a 632 de terenuri de fotbal, a fost de asemenea omologată şi în Guinness Book încă din anul 2013, deşi de atunci a continuat să se contruiască.
Chipul fostului preşedinte Saparmurat Niyazov, decedat în 2006, este prezent pe numeroase monumente, printre care şi o statuie din aur care se învârte după soare. Nici actualul lider, Gurbanguly Berdimuhamedov, nu s-a lăsat mai prejos, încercând să-şi facă simţită autoritatea.
Construcţiile megalomanice sunt puse de experţi pe seama vanităţii ambilor preşedinţi. Printre construcţiile din Ashgabat se numără cea mai mare roată Ferry din lume, cea mai mare stea arhitecturală sau cele mai multe fântâne arteziene dintr-un loc public, atestate oficial în Guinness Book.