Videoclipul piesei „Sub pielea mea” cântată de trupa Carla’s Dreams ar putea fi mutat după ora 23:00, dacă membrii Consiliului decid, în cadrul şedinţei de marţi, că acesta încalcă legislaţia audiovizuală privind protecţia minorilor în raport cu scenele erotice.
Consiliul Naţional al Audiovizualuli (CNA) va analiza clipul piesei „Sub pielea mea| #Eroina”, cantată de trupa din Republica Moldova.
Pe ordinea de zi a şedinţei publice de marţi, 19 aprilie, figurează videoclipul melodiei „Sub pielea mea| #Eroina”, acesta fiind difuzat, potrivit monitorizării din 31 ianuarie, de televiziunile muzicale Zu TV şi MTV România.
Consiliul a primit patru reclamaţii referitoare la acest videoclip, considerat de reclamanţi ca fiind „deocheat”, „neadecvat spectatorilor minori” în raport cu ora de difuzare. „Protagoniştii videoclipului imită actul sexual, fiind imbrăcaţi sumar, în lenjerie intimă”, s-a mai reclamat.
De asemenea, una dintre sesizările primite compară acest clip cu lungmetrajul „50 shades of Grey” – sintagma folosită în reclamaţie a fost „(…) Un alt exemplu este videoclpiul de la melodia ’50 shades of Grey’, la fel de deocheat” – însă reclamantul nu a precizat numele melodiei sau al artistului.
CNA a mai luat decizii de intrare în legalitate privind anumite videoclipuri care, astfel, au putut fi difuzate doar după ora 23:00. O altă variantă a intrării în legalitate poate fi reprezentată de eliminarea din videoclip a scenelor încriminate şi astfel să poate fi difuzat la orice oră.
Articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului referitor la protecţia minorilor stipuleaza că „Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.
De asemenea, „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6:00 – 23:00 producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen; c) persoane în ipostaze degradante”, potrivit articolulului 18, literele b şi c din Codul de reglementare a conţintului audiovizual. Iar articolul 19, tot din Cod, precizează – „Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora”.
Totodată, una dintre reclamaţii susţine următoarele: „Videoclipul artistului Carla’s Dreams al piesei ‘Sub pielea mea’ conţine imagini care îi creează excitaţii, el având o vârstă de opt ani. Imaginile din acel videoclip nu ar trebui lăsate pe un post de televiziune în intervalul în care copii pot vedea”.
Potrivit monitorizării, pe parcursul videoclipului, au existat imagini fragmentare cu cei doi tineri care se sărutau, se mângâiau şi se strângeau în braţe, putându-se observa secvenţe care surprind fugitiv nuditatea partenerilor, precum sâni, fese, bust. În secvenţele în care au avut loc scenele de erotism dintre cei doi, tânăra era îmbrăcată sumar, în lenjerie intimă, iar la un moment dat apare fără sutien; textul piesei muzicale sugerând erotismul care a fost transpus prin cadrele din videoclip.
CNA a monitorizat în ziua de 31 ianuarie şi celelalte televiziuni de muzică, menţionate în reclamaţii (Kiss TV, Music Channel şi UTV), dar nu au regăsit acest videoclip.
Carla’s Dreams sunt artiştii cu un aspect nonconformist (îşi ascund trăsăturile feţei prin diverse picturi), talentaţi şi creativi, care au cucerit România prin mesajele puternice, sound-ul divers, colaborările de success cu Inna, Antonia sau Delia.
La începutul lui 2016, au lansat melodia „Sub pielea mea | #Eroina”, o piesă cu un videoclip controversat, care a strâns, în 20 de zile, aproximativ 10 milioane de vizualizări.
În prezent, videoclipul are peste 24 de milioane de vizualizări.
Melodia a fost subiectul unei alte controverse, în luna ianuarie, imediat după lansarea videoclipului, privind un posibil plagiat. Potrivit unor informaţii care circulau în presă, cântecul „Sub pielea mea” era considerat a fi asemănător cu melodia „Ursitoare” a lui Florin Chilian.
Trupa a reacţionat rapid, comunicând public concluzia unui expert în domeniu la care s-a apelat – Mircea Drăgan, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – şi conform căruia există doar o mică asemănare între cele două piese.
Membrii trupei Carla’s Dreams vor lansa al doilea album din cariera lor, „Ngoc”, pe 7 mai, la Arenele Romane din Bucureşti, numele albumului fiind o expresie urbană care face trimitere la „unica femeie” sau „unica dragoste”. La concertul organizat în aer liber vor cânta şi Delia, Antonia şi Loredana.
Sursa: Mediafax