Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce spuneau nobilii că au ”sânge albastru”?

De ce spuneau nobilii că au ”sânge albastru”?

De ce spuneau nobilii că au ”sânge albastru”?
Publicat: 16.04.2016
Deşi a fost folosit încă din perioada medievală, termenul a fost menţionat pentru prima dată în documente de-abia în secolul al XIX-lea.

Termenul a apărut pentru prima dată în perioada Evului Mediu, în Regatul Castillei. La acea vreme, membrii familiilor nobiliare susţineau că au sânge albastru (,,sangre azul”), datorită originilor lor gotice ,,pure”. Ei spuneau că nu se căsătoriseră niciodată cu reprezentanţii altor rase, pentru că trebuiau să îşi păstreze pielea fină, translucidă. Din acest motiv, venele lor erau foarte vizibile şi aveau o culoare albăstruie. 

În documente, epxresia a fost menţionată pentru prima dată de-abia în anul 1811, într-o publicaţie din Anglia. Ziarişii britanici scriau atunci că nobilii din Valencia medievală erau împărţiţi în trei clase: cei cu sânge albastru, cei cu sânge roşu şi cei cu sânge galben. Jurnaliştii aduseseră drept dovadă modalitatea prin care, în secolul al IX-lea, membrii aristocraţiei militare spaniole dovedeau că se deosebesc de inamicii lor mauri, suflecându-şi mânecile şi lăsând la vedere venele mâinilor. 

În timp, obiceiul a fost preluat de nobilii din întreaga Europă, cu scopul clar de a se distinge de cei care aparţinuseră claselor sociale inferioare. Mai mult decât atât, la începutul epocii moderne, femeile începuseră să ia drept compliment faptul că cineva le spunea că au o piele de culorea turcoazului. 

Sursa: historyextra.com

Vă mai recomandăm şi: „Masa Rotunda” a regelui Arthur nu era chiar o masa

                                            O nouă descoperire uluieşte cercetătorii. Un sit al vikingilor din Canada rescrie istoria pe care o ştim – FOTO+VIDEO

                                          DESCOPERIRE de proporţii despre ilustrul Hannibal, spaima Romei. De peste 2.000 de ani, istoricii căutau aceste DOVEZI

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...