5 Secte uitate ale religiilor majore

Unele dintre aceste secte încă există şi astăzi, iar urmele lor sunt atât de incerte încât s-a pierdut şi legătura cu religia de la care au deviat. Mai jos vă prezentăm cinci dintre cele mai vechi şi tainice secte:

5 Bardaisaniştii

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

În perioada gnostică a creştinismului, diverşi lideri mistici au condus, pe o durată scută, secte şi de multe ori s-au întâlnit cu persecutaţii. Creştinii moderni pot găsi în propriile doctrine elemente gnostice foarte puţin legate de creştinism. Sirianul mistic Bardaisan a fost un lider gnostic important, care nu numai că a fondat propria sectă, ci, de asemenea, a fost primul lider religios după creştinizarea Siriei. 

Sursa foto:sana.sy

Bardaisan s-a convertit în anul 179 şi a început să înveţe creştinismul, prin eforturi misionare. Bardaisan împărtăşea ideea că Dumnezeu nu ar fi creat lumea ex nihilio (din nimic). În schimb, el a declarat că lumea a venit când Dumnezeu a amestecat patru elemente: apă, pământ, foc şi lumină, într-o formă nouă. Fiecare generaţie a adus rasa umană mai aproape de perfecţiunea fiecărui element. Bardaisan a respins ideea că Dumnezeu a creat răul, pe Satan, ci mai degrabă că acestea erau manifestări ale unei ierarhii sacre a zeilor.

O caracteristică ciudată a învăţăturilor lui Bardaisan era că în centrul atenţiei erau stelele şi planetele. Cei care îl urmăreau au crezut că corpurile astrale erau legate de destinele umane. Bardaisan şi-a învăţat urmaşii să-şi iubească propriul corp şi că reproducerea sexuală este o parte importantă a existenţei. Desigur, Bardaisan le-a propovăduit sirienilor şi ideile creştine tradiţionale ce au favorizat acceptarea creştinismului în masă şi au înlocuit secta.

4 Mileriţii

În creştinism este comună ideea că Isus Hristos se va întoarce pe această lume şi atunci se va instaura o perioadă de pace şi prosperitate. Timp de secole, liderii creştini au prorocit despre a doua venire, iar apogeul ideei s-a înregistrat în SUA, în secolul XIX, în timpul unei perioade de intensitate religioasă. Atunci, unul dintre profesorii proeminenţi în domeniul Apocalipsei (End Times) a fost William Miller, care a creat propria lui sectă creştină, cunoscută sub numele de Milleriţi.

Sursa foto:Wikipedia

Miller s-a îndrăgostit de cărţile lui Daniel şi Apocalipsa din Biblie, ambele vorbeau despre a Doua Venire. Miller a lucrat cu acele texte şi a dezvoltat o cronologie pentru ultimele zile, oferind o serie de întâlniri între 21 martie 1843 şi  21 martie 1844. Fervoare apocaliptică a excitat cetăţenii locali şi Miller a câştigat un public constant de-a lungul frontierei de Vest a Statelor Unite ale Americii.

Miller a intrat în contact cu multe alte grupuri care aveau propriile concepţii despre cea de-a doua venire, mai ales mormonii din Nauvoo, Illinois. Liderul Mormon, Joseph Smith i-a permis lui Miller să predice în oraşul său, chiar dacă cei mai mulţi mormoni l-au privit pe Miller cu scepticism în ciuda doctrinelor similare.

Unul dintre urmaşii lui Miller, Samuel Snow, a anunţat că a Doua Venire va avea loc la data de 22 octombrie 1844. Adepţii milleriţi au început să se pregătească pentru ziua cea mare. Şi-au sistat activităţile zilnice şi îşi petreceau timpul în studii religioase. Pe măsură ce ziua se apropia, ei părăseau locurile de muncă, cedau bunuri şi plăteau datoriile rămase. În noaptea presupusei apariţii, mileriţi s-au adunat în robe albe „de ascensiune” pentru a se întâlni cu Isus Hristos. În acea noapte nimic nu s-a întâmplat, iar lipsa apariţie lui Hristos a zdrobit milleriţii. Evenimentul a fost numit „Marea Dezamăgire”.

Grupuri dizidente s-au îmbrâncit la biserica Millerită principală, care încă mai există, chiar dacă profeţiile originale s-au dovedit a fi false. Grupurile de Milleriţi s-au transformat în cele din urmă în secta Martorii lui Iehova şi Adventişti de Ziua a Şaptea care au preluat din doctrinele milleriţilor.

3 Fraţii spiritului liber

Secolele XIII şi XIV au văzut rasturnari uriaşe în societatea creştină europeană. În acest timp, papalitatea Avignon a luptat împotriva şefilor de guvern din Europa seculară, tot pe atunci începea Inchiziţia. În această perioadă de confuzie, diverse secte a început să se afirme, inclusiv Fraţii spiritului liber, o mişcare creştină de laici, care au încercat să reinventeze teologia creştină ca pe o filozofie.

O trăsătură mai individualistă şi mai interesantă din doctrina lor a fost ideea că Dumnezeu este întrupat în tot ce compune universul. Acest aspect este o formă de panteism, ideea religioasă că universul însuşi este Dumnezeu şi este imanent în toate. Adepţii sectei au considerat că Dumnezeu a justificat orice, inclusiv crimele teribile, cum ar fi violul. Atunci când oamenii făceau predici, ei erau nuzi şi s-au fost cunoscuţi ca cei care împărtăşesc o opinie extrem de libertină despre sexualitate. Ei au privit sexul ca o formă de paradis şi o formă de uniune.

Fraţii spiritului liber nu au fost acceptaţi de liderilor catolici. Din cauza faptului că această sectă respingere aproape tot ce propovăduia biserica catolică, dar şi pentru că hirotoniseau preoţi femei, conducerea catolică a avut mare grijă să-i nimicească. Persecuţieile şi multuplele execuţii au făcut că secta să dispară către secolul XV. Foarte puţin din doctrina grupului supravieţuieşte în creştinismul modern.

2 Shugendo

Shugendo este practicat şi astăzi, dar are puţini adepţi şi rămâne relativ necunoscută în afara Asiei. În practică, Shugendo este o sectă extrem de sincretică. În timp ce mulţi îl privesc ca pe o sectă Shinto, Shugendo este mai bine definit ca o religie populară japoneză care împrumută idei din mai multe surse religioase, inclusiv shinto, taoism, gândirea ezoterică budistă şi Onmyodo. Indiferent de locul de unde vin ideile, centrul unic al Shugendo este cultul muntelui.

Sursa foto:Wikipedia

Religia în sine este foarte veche, dar este practicată şi astăzi de un grup relativ mic. Practicanţi  solitari au existat încă din secolul VII, chiar dacă nu se ştie exact când au fost puse bazele acestei religii. Deşi Shugendo este un amestecat de ideologii religioase orientale, religia îşi păstrează ideea centrală că munţii sunt cheia spre divinizare.

Practiticienii, de obicei, călătoresc în regiunile muntoase din Japonia pentru devoţiuni religioase. În general, este greu de stabilit exact care conţine doctrina Shugendo, deoarece practicile specifice ale religiei sunt ţinute în secret. Persoanele care doresc să urmeze calea Shugendo trebuie să treacă prin ritualuri de purificare, multe dintre care se învârt în jurul efortului fizic de alpinism în munţii din Japonia. În practica Shugendo, efortul fizic este cheia pentru iluminarea spirituală. Practicanţii Shugendo, de asemenea, cred într-o formă de magie, atunci când ajung la iluminare, ei primesc abilităţi spirituale precum prezicerea viitorului, depistarea adevăratului caracter al persoanelor, abilităţi de exorcism şi de vindecare.

1 Ebioniţi

Credinţele sectei ebionit sunt extrem de dificil de stabilit. Ebioniţii sunt fie o sectă a creştinismului care a avut credinţe evreieşti, fie o sectă a iudaismului, care a avut credinţe creştine. Ebioniţii au fost un grup religios sincretic important, care a influenţat dezvoltarea timpurie a creştinismului, multe din textele lor sunt asemănătoare cu scrierile creştine timpurii, spre exemplu Evanghelia lui Matei.

Numele sectei provine din cuvântul ebraic ce înseamnă „săracii”. Nu este clar când exact s-a format grupul de Ebioniţi, dar cele mai multe înregistrări indică aproximativ anii 70 d. Hr., după ce romanii au distrus templul din Ierusalim. Ebioniţii au crezut în Isus Hristos ca într-un Mesia evreiesc şi au acceptat multe dintre retorica creştină despre viaţa lui Hristos. De exemplu, ei au crezut în învierea lui Hristos şi că Isus era Mesia prorocit în scripturile evreieşti. Cu toate acestea, ei au crezut că Isus a devenit Mesia din cauza respectării stricte a legii evreieşti şi au respins naşterea feciorelnică, care a devenit o doctrină comună în creştinism. Ei au crezut că Isus a fost fiul natural al Mariei şi a lui Iosif.

Ei au respins sacrificarea animalelor. Cei mai mulţi Ebioniţi erau vegetarieni şi urmau un stil de viaţă auster. Cu toate că doctrinele lor sunt diferite de cele ale creştinismului modern, Ebioniţii au fost primul grup recunoscut ca fiind creştini în lumea antică. După ce s-a dezvoltat gnosticismul s-au format alte ramuri ale creştinismului şi Ebioniţii au dezvoltat o doctrină incontestabil gnostica. De-a lungul timpului, ei au murit, iar doctrina creştină a devenit mai uniformă şi a evoluat în creştinismul de astăzi.

Sursa: Listverse

Vă recomandăm şi aceste articole: