Conform scrierilor din Noul Testament, Iuda s-a aflat printre cei 12 apostoli care l-au urmat pe Iisus Hristos în misiunea sa sacră. Personajul este cunoscut pentru faptul că l-a trădat pe Mântuitor, primind cei 30 de arginţi din partea Sinedriului, pentru a dezvălui locul în care profetul se afla.
În timp, numele ,,Iuda” a devenit sinonim cu ,,cel mai atroce dintre trădători”. În multe ţări ortodoxe şi catolice din întreaga lume, în Duminica Paştilor este incendiată o figurină care îl reprezintă pe acest personaj. Exprimarea repulsiei faţă de cel care l-a vândut pe Mesia a depăşit sfera spiritualului şi a intrat în cotidian, unde s-a transformat în insultă.
În ultima vreme, au existat mai multe încercări de a reabilita numele apostolului decăzut. De exemplu, televiziunea britanică BBC publică în fiecare an, în Vinerea Mare, documentarul ,,In the Footsteps of Judas” (,,Pe urmele lui Iuda”). În cadrul acestuia se încearcă prezentarea vieţii lui Iuda din perspectiva reprezentanţilor Bisericii Catolice. Deşi cei mai mulţi dintre aceştia susţin cu fermitate faptul că acţiunile trădătorului au fost cu adevărat ,,diabolice”, episcopul de Leeds, referentul Nick Baines, este de părere că ,,El a fost cunoscut în istorie ca fiind cel mai josnic trădător. Dacă a fost aşa sau nu, reputaţia lui rămâne, totuşi, una proastă”.
Un alt caz de îmbunătăţire a imaginii lui Iuda este cel al cărţii ,,The Last Temptation of Christ”, publicată de Nikos Kazantzaki, în anul 1955. În acest volum, apostolul este înfăţişat ca fiind, mai degrabă, un adevărat prieten pentru Iisus Hristos.
Descoperirea Evangheliei după Iuda, în anii ’70, a scos la iveală noi detalii, de altfel contradictorii, despre viaţa celui mai cunoscut trădător din istoria creştinismului. În text, nu este precizat cu exactitate dacă apostolul a fost, într-adevăr, cel care l-a vândut pe Iisus sau a fost, de fapt, un discipol credincios până la capăt. Prin urmare, dacă versetele nu ne pot oferi informaţii concrete despre cine a fost cu adevărat Iuda Iscariotul, atunci cum putem fi siguri de faptul că el a avut o reputaţie nu tocmai bună?
Sursa: Mail Online
Vă mai recomandăm şi: Un nou stat a fost creat în Europa, foarte aproape de România. 160.000 de oameni au cerut deja cetăţenie
Cine a fost celebra Molly Pitcher, femeia anonimă care a luat locul soţului său căzut în luptă?
Generalul care a pus capăt istoriei de 2000 de ani a Imperiului Chinez