Home » D:News » O INVENŢIE realizată de români ar putea ajuta NASA într-o misiune considerată până acum imposibilă – FOTO

O INVENŢIE realizată de români ar putea ajuta NASA într-o misiune considerată până acum imposibilă – FOTO

Publicat: 24.03.2016
''Noi creăm un fascicul de lumină concentrată, pe care o dirijăm spre navă''.

O echipă de inventatori români, printre care şi unul care lucrează la o companie din SUA, a proiectat o navă spaţială dotată cu motoare magnetoplasmodinamice de foarte mare putere, capabilă să transporte pasageri sau cantităţi mari de materiale dincolo de Marte.

Răsturnare de situaţie la două zile după atentatele de la Bruxelles. Informaţia a ”transpirat” în acestă dimineaţă

Constantin Sandu, proiect manager în cadrul echipei de inventatori de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Turbomotoare Bucureşti, a declarat, miercuri, presei, că proiectul a fost prezentat în cadrul Salonului Pro Invent de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) şi urmează să se ia legătura cu NASA şi Agenţia Spaţială Europeană pentru a se vedea în ce măsură acestea ar fi dispuse să investească în acest proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel mai mare mit despre blonde, demontat definitiv de un nou studiu: „Acest stereotip este total greşit!”

„Invenţia se referă la un nou tip de navă spaţială dotată cu motoare magnetoplasmodinamice de foarte mare putere, capabilă să transporte un mare număr de pasageri sau cantităţi mari de materiale dincolo de Marte, în alte planete din sistemul solar, inclusiv sateliţii naturali ai planetelor. Aceste motoare sunt cele mai puternice create până acum, care folosesc o energie electrică foarte mare care nu poate fi livrată de nicio centrală. Noi creăm un fascicul de lumină concentrată, pe care o dirijăm spre navă, iar astfel motorul poate fi alimentat cu putere electrică de ordinul megawaţilor. Se pot obţine nave spaţiale dotate cu motoare magnetoplasmodinamice foarte puternice care pot asigura călătorii în sistemul solar. Proiectul este patentat şi a fost prezentat la o conferinţă spaţială în Olanda în toamna anului trecut, iar acum la Pro Invent şi urmează să luăm legătura cu NASA şi Agenţia Spaţială Europeană, să vedem dacă sunt interesate să investească în acest proiect”, a spus Sandu.

5 mituri false despre condusul economic – ce NU trebuie să faci dacă vrei să consumi puţin

Potrivit acestuia, nava spaţială este alcătuită dintr-o oglindă parabolică mică protejată de un scut termic, o oglindă parabolică mare placată cu celule solare pe faţa convexă, ambele oglinzi fiind fixate de corpul navei prin intermediul unor suporţi astfel ca focarele celor două oglinzi parabolice să coincidă.

„Oglinzile şi scutul termic sunt confecţionate din plăci pe bază de fibre grafit acoperite pe feţele reflectorizante cu foiţă de aur. În afară de acestea, nava mai este compusă dintr-un dispozitiv de admisie, rezervoare, injectoare de propelant şi motorul magnetoplasmodinamic. Prin intermediul oglinzii parabolice mari nava primeşte un fascicul de lumină solară concentrată de foarte mare putere, creat de un sistem spaţial plasat pe o orbită circumsolară. 20% din lumina solară primită de oglinda parabolică mare este transformată de celulele solare în energie electrică de mare putere pentru alimentarea motorului magnetoplasmodinamic”, a explicat acesta.

Constantin Sandu a subliniat că alimentarea cu energie electrică în cosmos se face prin intermediul unor celule fotovoltaice care concentrează lumină de la Soare, dezavantajul fiind faptul că, cu cât are loc depărtarea de Soare, energia luminoasă transmisă scade.

„Noi, trimiţând o rază concentrată de lumină, facem ca energia să nu se mai reducă, ci să rămână constantă de la sursă până la navă”, a afirmat Sandu.

Acesta a menţionat că finanţarea cercetării unui asemenea proiect se ridică la circa un milion de euro, dar sumele pentru realizarea navei vor fi foarte mari, de ordinul miliardelor de euro.

„Proiectul navei spaţiale a durat cam doi-trei ani şi am beneficiat de sprijinul unui cunoscut expert din SUA, Dan Braşoveanu, cu care am lucrat la această idee. Nava spaţială prezintă, ca avantaje, simplitate constructivă, costuri de fabricaţie reduse, costuri de exploatare reduse, rază foarte mare de acţiune, produce la bord şi alimentează cu puteri electrice foarte mari, de la un megawatt la zeci de megawaţi, sistemul de propulsie magnetoplasmodinamic, tehnologie simplă şi uşor de aplicat”, a mai spus Constantin Sandu.

Salonul Pro Invent, unde sunt prezentate peste 300 de invenţii din diverse domenii, se desfăşoară de miercuri până vineri la UTCN, la final urmând să fie premiate cele mai importante invenţii, potrivit MEDIAFAX.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship