Home » Cultură » „#Selfie69”, sequelul filmului „#Selfie”, va fi lansat în premieră în cinematografe, în luna mai – VIDEO

„#Selfie69”, sequelul filmului „#Selfie”, va fi lansat în premieră în cinematografe, în luna mai – VIDEO

Publicat: 15.03.2016
"#Selfie69", continuarea fimului regizoarei române Cristina Iacob, "#Selfie", o comedie inedită, va avea premiera în cinematografe în luna mai 2016,scenariul fiind semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, în rolurile principale regăsindu-se atât actori tineri, cât şi nume consacrate.

După „#Selfie”, filmul românesc regizat de Cristina Iacob, cu cel mai mare succes la Box Office în 2014 (peste 100.000 spectatori), în această vară va fi lansat în cinematografe sequelul „#Selfie69”. Premiera este anunţată pentru luna mai a acestui an.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache si Tudor Potra, iar filmările care au avut loc în primăvara anului trecut, au durat 33 de zile şi s-au desfăşurat în peste 43 locaţii din Bucureşti şi împrejurimi.

„#Selfie69 a venit firesc, reacţiile spectatorilor, numărul lor mare prezent în cinematografe la #Selfie mi-au dat cea mai puternică motivaţie pentru un sequel. Publicul tânăr aşteaptă poveşti scrise pentru el, personaje cu care să relaţioneze direct, situaţii şi poveşti care le aparţin. După premiera în cinematografe, mesajele de la spectatori au început să vină: Când urmează continuarea? Ei bine, aşteptarea va lua sfârşit din mai.“ – a declarat Cristina Iacob, regizoarea celor două filme.

 

În rolurile principale pot fi regăsiţi actorii: Crina Semciuc, Flavia Hojda, Olimpia Melinte, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Calin, alături de Răzvan Vasilescu , Alina Chivulescu si Razvan Fodor. Lista actorilor din prima producţie va fi condimentată cu multe alte nume celebre precum: Maia Morgenstern, Antonia, Alex Bogdan, Adela Popescu, Virgil Ianţu, Maria Dinulescu, Tolea Ciumac şi alţi actori cunoscuţi.

După povestea plină de peripeţii pe care au trăit-o la mare, chiar înainte de bacalureat, cele trei personaje feminine, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) şi Ana (Flavia Hojda), trăiesc intens o nouă provocare: un pariu, pe viata şi dragoste.

Cu şi mai multe lecţii de viaţă şi prietenie, umor şi poveşti de iubire, „#Selfie69” va aduce în cinematografe momente incitante, nume celebre, filmări surprinzătoare şi mult comic de situaţie şi de limbaj.

„#Selfie69”, o comedie trăznită, este un film produs şi distribuit în cinematografe de ZAZU FILM.

Printre titlurile semnate de regizoarea Cristina Iacob se numără „În film la Naşu'” – mediu-metraj (2012), „Zestrea” – scurtmetraj (2011), „Mircea Veroiu” – documentar (2010) şi „Raport despre indiferenţă””- scurtmetraj (2010) şi „Poveste de dragoste” (2015).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase