Scorpionul de Arizona (Centruroides sculpturatus) are unul dintre cele mai toxice veninuri, o singură picătură fiind suficientă pentru a ucide un adult. Acesta conţine neurotoxine care provoacă paralizie şi dureri cumplite. Micul rozător de deşert, Onychomys torridus, este singurul şoarece carnivor din America de Nord, care se hrăneşte cu insecte mari pe care le vânează din primele zile de viaţă, în special cu temuţii scorpioni. Nu numai că reuşeşte să anihileze otrava, dar după uciderea prăzii, aceşti şoricei scot şi un urlet hazliu.
Cercetătorii de la Univeristatea din Michigan au studiat mai mult timp comportamentul acestui animal despre care se ştia că rezistă la veninul de scorpion, pentru a determina mecanismul chimic prin care toxina este neutralizată. Se pare că o proteină din sistemul nervos al şoricelului se ataşează toxinelor injectate de scorpion şi le blochează efectul. În loc să simtă durere, terminaţiile nervoase ale şoricelului amorţesc, exact ca în cazul administrării unui analgezic. Acest efect nu se produce totuşi instantaneu, iar şoarecele va simţi pentru câteva secunde durerile date de neurotoxine. Dar, odată ce veninul este neutralizat, animalul se lansează din nou asupra prăzii şi o ucide, deşi va mai fi înţepat de câteva ori în timpul luptei.
Oamenii de ştiinţă consideră că acest mecanism natural de apărare le va oferi indicii importante care vor contribui la fabricarea de medicamente mai eficiente împotriva durerii.
Sursa: Rador