Softul de calculator AlphaGo a câştigat partida după patru ore şi jumătate de joc.
”Ieri am fost surprins, dar azi sunt mai mult decât atât, am rămas fără cuvinte. Recunosc că a fost o pierdere foarte clară din partea mea. Încă de la începutul jocului nu am simţit că a fost un punct în care am condus”, a declarat Lee, în vârstă de 33 ani.
„Cred că este dovada abilităţilor incredibile ale lui Lee Se-Dol. Suntem foarte încântaţi că AlphaGo a jucat unele mişcări destul de surprinzător şi frumos, potrivit comentatorilor, fiind uimitor să le vezi”, declarat, la rândul său, Demis Hassabis, fondatorul unităţii DeepMind a Google, care a dezvoltat programul AlphaGo.
Victoria vine la o zi după ce AlphaGo l-a învins pe Lee Se-Dol, care a devenit jucător profesionist de Go la vârsta de doar 12 ani.
Partidele de Go dintre cei doi adversari vor continua până în 15 martie, miza înfruntării dintre inteligenţa artificială şi cea umană fiind un premiu de un milion de dolari. Meciurile pot fi urmărite LIVE aici.
Regulile jocului de Go sunt în principiu simple: cei doi jucători încearcă să cucerească spaţii pe tabla construită cu forma unui caroiaj de 19 linii şi 19 coloane, folosind piese albe şi negre care se aşează la intersecţiile dintre linii şi coloane.
Go este un vechi joc de table din China, fiind considerat mult timp una dintre cele mai mari provocări pentru inteligenţa artificială.
Sursa: The Verge