Levente Molnár, despre filmul de Oscar „Fiul lui Saul”: Ne face să nu uităm de ce este capabil animalul din noi – INTERVIU

„Fiul lui Saul/ Son of Saul”, debutul în lungmetraj al regizorului László Nemes, va avea premiera, vineri, în cinematografele din România.

În această peliculă, care a primit premiul Oscar la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, la ediţia 2016 a prestigioasei gale, Levente Molnár, actor la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.

• Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
• Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile

„Fiul lui Saul”, o coproducţie Ungaria-Franţa, a presupus o muncă intensă de 28 de zile, filmările desfăşurându-se într-o fostă cazarmă, pe malul Dunării, lângă Budapesta, după cum a explicat Levente Molnár, joi seară, la avanpremiera peliculei, organizată de Transilvania Film la Cinema „Elvira Popescu” din Bucureşti.

Saul Ausländer (interpretat de actorul Géza Röhrig) este un prizonier evreu din Ungaria, forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare din lagărul de concentrare. În timpul ce se află într-unul dintre crematorii, Saul descoperă cadavrul unui băiat pe care îl bănuieşte a fi propriul său fiu şi decide să îndeplinească o misiune imposibilă, aceea de a salva din flăcări trupul neînsufleţit al copilului şi a-l înmormânta cum se cuvine. Filmul prezintă cele două zile din viaţa acestui bărbat obligat să îşi uite umanitatea şi încercarea lui disperată de a găsi mântuirea salvând corpul copilului.

„Fiul lui Saul” este un film la care nu poţi ura publicului „Vizionare plăcută!”, după cum a spus Levente Molnár, făcând referire la duritatea subiectului peliculei şi la impactul vizual foarte puternic al lungmetrajului. Spre exemplu, în mai multe cadre apar grămezi de trupuri neînsufleţite, goale, după ce oamenii au fost ucişi în camerele de gazare. În acest sens nu au fost folosite efecte vizuale. „A fost munca unor oameni, dansatori profesionişti, cu o smerenie incredibilă, arareori întâlnită de către mine”, a spus Levente Molnár.

În interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, după avanpremiera lungmetrajului „Fiul lui Saul”, Levente Molnár vorbeşte despre sentimentele şi trăirile pe care le-a avut la filmările pentru această peliculă.

„Având experienţa vizitării Auschwitzului cu vreo 10 – 15 ani în urmă – orice om care de exemplu se duce până acolo şi propun tuturor să facă acest lucru, nici măcar nu este atât de departe, precum credem noi în creierul nostru – te atinge o stare (…) Aveam nişte sentimente… nu puteam să dorm noaptea. Tot ceva de genul ăsta şi la filmări”, spune Levente Molnár.

Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de Levente Molnár:

Reporter: După ce am văzut „Fiul lui Saul” pot să spun că mie mi se pare un film necesar. Dumneavoastră, care aţi jucat în acest film, cum vi se pare produsul final?

Levente Molnár: Mulţumesc pentru expresie, am să o asimilez. Da, cred că este un film necesar.

Rep.: Holocaustul este o temă des întâlnită în filme. Însă abordarea din „Fiul lui Saul” nu am mai întâlnit-o. Dumneavoastră cum priviţi lucrurile? Este greu să aduci ceva nou despre Holocaust în cinematografie?

L. M.: Unghiul de vedere, approach-ul, cum tratează acel subiect, da, este un film despre Holocaust. Ce trebuie noi să facem este să nu care cumva să uităm de ce este capabil animalul din noi, pentru că, aşa cum noi trăim acum, aici, şi în acea perioadă trăiau oameni, o societate care a făcut posibilă apariţia acestor non-soluţii tragice, oribile. Dacă atunci a fost posibil, într-o societate care la rândul ei se numea normală, cum o facem şi noi de altfel, cum ne definim, trebuie totuşi să avem grijă ca această idee să nu care cumva să reuşească să prindă şi în societatea actuală. Este un film necesar.

Rep.: V-am auzit vorbind despre sentimentele şi trăirile pe care le-aţi avut în momentul filmărilor. Cum v-aţi simţit în momentele acelea având în vedere că nu prea au fost folosite efecte speciale în film?

L. M.: Am avut momente de slăbiciune, trebuie să recunosc. Ăsta a fost cel mai mare pericol al proiectului de altfel, pericolul de a ne înmuia, de a fi incapabili să ne facem treaba. Pot să vă asigur că se prea poate să nici nu fi nevoit să fii actor şi având experienţa vizitării Auschwitzului cu vreo 10 – 15 ani în urmă – orice om care, de exemplu, se duce până acolo şi propun tuturor să facă acest lucru, nici măcar nu este atât de departe, precum credem noi în creierul nostru – te atinge o stare. Pe mine, de exemplu, pe vremea aia, acolo, şi vorbesc de vizita mea la Auschwitz, aveam nişte sentimente… nu puteam să dorm noaptea. Tot ceva de genul ăsta şi la filmări. Când eşti pus într-un spaţiu care seamănă izbitor şi când ştii povestea şi eşti documentat, n-are cum să nu te atingă. N-a fost uşor, trebuie să recunosc. Dar am avut un regizor (László Nemes, n.r.) care şi-a făcut foarte bine treaba, care a venit când a simţit acele momente, la oricare dintre noi, şi ne explica, chiar aveam nevoie, că nu lucrăm din emoţii posttraumatice, suntem acolo în mijlocul iadului şi acolo trebuie să facem cumva ca aceste caractere să funcţioneze.

Rep.: Caracterele au funcţionat şi filmul şi-a luat zborul după Festivalul de la Cannes, după cum aţi spus. Dumneavoastră cât de mult v-aţi luat zborul după această peliculă? Ştiu că între timp aţi lucrat şi la alte pelicule. Ce oferte aţi mai primit, în ce vă mai vedem?

L. M.: Deja de când am terminat acest film am avut şansa să particip şi la alte proiecte. Trebuie să recunosc că acum există o atenţie un pic mai mărită şi asupra lui Molnár Levente actorul. Sunt scenarii pe care le citesc.

Rep.: Aţi primit oferte şi din străinătate? Puteţi să ne spuneţi mai multe?

L. M.: Da, sunt proiecte despre care discutăm. Să vedem. Când le facem, vom afla.

Rep.: A venit Pedro Almodóvar sau altcineva cu o ofertă? S-a ajuns la nivelul acesta după „Fiul lui Saul”?

L. M.: Nu, n-a venit Almodóvar (râde, n.r.). Am avut şansa unor întâlniri la care nu speram, dar nu simt, har Domnului, acea nevoie nebună că acum trebuie să se întâmple ceva revoluţionar şi acum imediat… Îmi doresc să atrag schimbări în viaţa mea. Oricum se schimbă ea, hai să reuşim să ne adaptăm la ea. Şi nu doresc să mă bag în monden, răspunzând cu nume.

Rep.: În câte ţări a fost vândut filmul „Fiul lui Saul”?

L. M.: Cred că în peste 60 de ţări şi teritorii, din Japonia până în Statele Unite şi din Africa de Sud până în Finlanda. Mai peste tot a fost vândut, asta deja după Cannes. Pot să zic fără falsă modestie că a fost o adevărată bătălie pe film.

Rep.: În momentul acesta la ce lucraţi?

L. M.: Sunt angajat la Teatrul Maghiar de Stat de la Cluj. Acolo am trei spectacole pe care le joc, un spectacol al domnului Gábor Tompa, un spectactacol de-al domnului Silviu Purcărete şi un spectacol al domnului Michal Dočekal.

Rep.: Dar în cinematografie, aveţi vreun proiect în derulare?

L. M.: Tocmai ce am terminat, nu demult, un alt proiect, în Ungaria. Vara trecută am făcut un alt proiect. Acum suntem în faza aproape să pornească un alt proiect, în aprilie.

Rep.: După debutul acesta fulminant, regizorul László Nemes lucrează la altceva?

L. M.: Da, are un nou proiect la care lucrează. Pe toţi munca ne ţine normali sau încercăm din răsputeri să nu ne luăm şi noi zborul. Lucrează, are un nou proiect, se cheamă „Sunset”. Cel mai probabil se va filma anul viitor.

Rep.: Sunteţi implicat şi dumneavoastră în acest proiect?

L. M.: Discutăm să lucrăm împreună, dar nu suntem legaţi ombilical.

Levente Molnár, născut pe 10 martie 1976, la Baia Mare, a studiat actoria la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar, din anul 2002, este actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. A colaborat cu personalităţi precum Silviu Purcărete, Gábor Tompa, Michal Docekal, Dragos Galgoţiu, László Bocsárdi, Mihai Mănuţiu, Olga Barabás, György Selmeczi, David Zinder şi Mona Marian, potrivit informaţiilor de pe site-ul său.

Printre filmele în care a jucat se numără „The Fixer” (regia Adrian Sitaru), „Chuck Norris vs Communism” (regia Ilinca Calugăreanu), „Ferry” (regia Daniel Nickson), „Fragment viu” (regia Bántó Csaba, Iszlai József), „Blutsbrüder teilen alles” (regia Wolfram Paulus), „Radio” (regia Pünkösti Laura), „Un alt Crăciun” (regia Tudor Giurgiu), „Morgen” (regia Marian Crişan), „Any Given Father” (regia Cristan Cîrcu), „Biliard” (regia Mészáros Péter) şi „Tetemrehívás” (regia Hatházi András).

Sursa: Mediafax