Home » Cultură » Cum a fost la premiera mondială a filmului ”Ilegitim” – VIDEO

Cum a fost la premiera mondială a filmului ”Ilegitim” – VIDEO

Publicat: 18.02.2016
Peste 4 ore are loc premiera mondială a filmului românesc “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru la Zoo Palast.

Sunt încântată să pot auzi timp de cel puţin 2 ore vorbindu-se în română în jurul meu. Chiar şi “cea mai uşor de recunoscut” voce din România va fi prezentă. Dacă aveaţi mai mult de 3 ani la Revoluţie, aţi ghicit, probabil. Este vorba despre inconfundabila Irina Margareta Nistor.

Berlin este un oraş cosmopolit, cu aproape 3.500.000 locuitori, însă nu simţi atât de tare aglomeraţia. De ce? Toate mijloacele de transport circulă la secundă, cu regularitatea unui ceas. German. Am ajuns cu uşurinţă la locaţie, tocmai la timp să surprind echipa “Ilegitim” pe covorul roşu. Sunt tineri şi zâmbesc foarte mult. Au şi de ce. Filmul în care joacă este singurul lungmetraj românesc prezent în selecţia din acest an a Festivalului de la Berlin şi este inclus în cadrul secţiunii Berlinale Forum.

“Ilegitim”, prezentat ca fiind unul dintre cele mai provocatoare filme româneşti din ultimii ani, spune povestea a doi fraţi gemeni (Alina Grigore şi Robi Urs) şi iubirea lor ilegitimă. Tatăl, (Adrian Titieni) medic, fusese printre cei care susţineau interzicerea avortului pe timpul comunismului, iar acum viaţa îl supune la cea mai grea încercare.

Din distribuţie mai fac parte actorul Bogdan Albulescu, dar şi actori neprofesionişti din cadrul şcolii de actorie InLight – Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariu este semnat de Adrian Sitaru şi Alina Grigore. Filmul trezeşte diverse sentimente de teamă, furie, îţi stârneşte râsul. În orice caz, nu te lasă indiferent. Iată ce declară regizorul: “Am vrut să fac un film altfel decât am făcut până acum. Ca autor să fiu cât mai puţin intruziv în scenariu dar şi în regie, să fie pe jumătate ficţiune, pe jumătate documentar, iar spre final, silit de soartă şi de Centrul Naţional al Cinematografiei, să-l fac fără un buget normal, aproape fără bani, ca şi “Pescuit Sportiv”, primul meu lungmetraj”.

La personaje şi background-ul lor s-a lucrat probabil cel mai mult, peste un an de zile. “La filmare nu a mai fost nevoie să schimb ceva la ele. Personajele erau atât de bine construite şi conştiente de cine sunt, încât au funcţionat singure, la prima dublă.

Am mers pe ideea că în viaţa reală nu avem niciodată şansa unei a doua încercări (duble), de unde şi vine autenticitatea, dar şi a faptului că avem în fiecare zi scopuri de atins, mai mici sau mai mari. Astfel că le trimiteam actorilor în fiecare seară, personalizat, e-mail-uri cu ce scop au de îndeplinit a doua zi. Şi cam atât. Ştiau că se va filma la ora stabilită, şi aşteptau echipa de producţie ca o familie care a acceptat să fie filmată, ca într-un documentar în care exista această înţelegere”, completează Sitaru. În cele două săptămâni de filmare, actorii au fost în pielea personajului 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Alina Grigore, după premieră, aproape cu ochii în lacrimi a declarat “Este o fericire enormă să ne aflăm la Berlin. Nu ne venea să credem că am fost selectaţi. Am făcut multe eforturi pentru acest film. Cum se spune am venit cu bani de acasă”. Filmul a fost bine primit de criticii internaţionali. Românii îl pot vedea în cinematografe din 18 martie 2016.

A consemnat de la faţa locului Mădălina Drăgoi!

În ediţia de martie-aprilie a revistei The One, puteţi citi un material amplu despre „Români la Berlinale”.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship