Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce scârţâie zăpada atunci când călcăm pe ea? – VIDEO

De ce scârţâie zăpada atunci când călcăm pe ea? – VIDEO

De ce scârţâie zăpada atunci când călcăm pe ea? – VIDEO
Publicat: 26.01.2016
Răspunsul este legat de cristalele de gheaţă din care sunt compuşi fulgii de zăpadă

Cercetătorii americani nu ezită să caute întrebări la cele mai mici probleme cu care avem de a face. De exemplu, ei se întreabă de ce atunci când cade din cer, zăpada este atât de silenţioasă, dar, în momentul în care se aşterne, iar mai apoi călcăm pe ea, începe să scârţâie sub bocancii noştri?

Răspunsul ni-l dau tot oamenii de ştiinţă americani, care ne spun că zăpada este formată din cristale de gheaţă. Mai mult decât atât, fulgii de nea nu sunt formaţi doar din gheaţă, care este un material solid, ci şi dintr-un strat de câţiva nanometri  format dintr-o substanţă cvasi-lichidă. Deşi moleculele acestei substanţe au fost identificate de cunoscutul fizician Michael Farraday, încă din anii 1850, iar de atunci, cercetătorii le-au studiat în cele mai mici detalii, atât originea cât şi multe dintre caracteristicile lor nu se cunosc nici până acum cu exactitate. 

Ceea se cunoaşte deocamdată este faptul că grosimea stratului depinde de temperatură. Astfel, în momentul în care zăpada are o temperatură mai ridicată, stratul de cvasi-lichid ce acoperă cristalele de gheaţă este mai subţire. Prin urmare, în momentul în care călcăm pe zăpadă, cristalele se compresează, iar cvasi-lichidul determină dispersiunea lentă a acestora.

În mod contrar, dacă zăpada are o temperatură mai scăzută, stratul de cvasi-lichid este mai gros, iar cristalele încep să se contracte. Astfel, atunci când păşim pe zăpadă, cristalele de gheaţă încep să se rupă, provocând sunetul pe care îl cunoaştem cu toţii.

Sursa: mentalfloss.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?