Adesea numit "seppuku", "hara-kiri" este o formă a ritualului de suicid, care îşi are originea în clasa luptătorilor japonezi antici – samurai.
Actul în sine presupune spintecarea propriului abdomen cu o sabie scurtă numită wakizashi sau cu un cuţit numit tanto. După eviscerare, samuraiul urmează să-şi administreze ultima rană, cea fatală. Unii practicanţi de seppuku rămân să moară încet, alţii însă apelează la ajutorul unui „kaishakunin”, un fel de martor, care îi reteza capul cu o katana, în momentul când durerile deveneau insuportabile. Întregul proces este însoţit de o mare ceremonie. Printre alte ritualuri, individul osândit de multe ori bea sake şi compune un scurt „poem de moarte”, înainte de a-şi ridica lama.
Hara-kiri sau seppuku a apărut în secolul XII drept un mijloc de a obţine o moarte onorabilă pentru samurai. Spadasinii au modificat sensul ritualului, folosindu-l pentru a evita captura de pe urma înfrângerii de pe câmpul de luptă. Dar semnificaţia ritualului nu s-a pierdut aici, de asemenea, acest ritual a mai fost folosit şi ca mijloc de protest şi un mod de a exprima durerea pentru moartea liderului venerat.
Începând din anii 1400, hara-kiri a evoluat într-o formă comună de pedeapsa capitală pentru samuraii care au comis infracţiuni. În fiecare caz, ritualul seppuku a fost considerat un act de curaj extrem şi sacrificiu de sine, care a întruchipat Bushido. Bushido era codul vechi al luptătorului samurai, care putea fi însă refuzat, dar în acel moment devenea însă ”ronin”, samurai fără de stăpân. A existat chiar şi o versiune feminină a seppuku, numit „jigai”, ritual ce implica tăierea gâtului cu ajutorul unui cuţit special cunoscut sub numele de „tanto”.
Hara-kiri a căzut în dizgraţia odată cu declinul samurailor de la sfârşitul secolului XIX-lea, dar practica nu a dispărut total. Generalul japonez Nogi Maresuke s-a eviscerat în anul 1912 din loialitate faţă de decedatul împărat Meiji, iar multe trupe, mai târziu, au ales sabia în loc să fie luaţi ostatici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un alt caz, poate cel mai cunoscut din istoria recentă, se referă la Yukio Mishima, un romancier de renume nominalizat la Premiului Nobel, care a comis ritualul hara-kiri în anul 1970 după ce a condus o lovitură de stat împotriva guvernului japonez, care a eşuat.