Prima bombă cu hidrogen – sau bomba-H -, testată în noiembrie 1952 de către Statele Unite, a emis o energie echivalentă cu cea a zece megatone de trinitrotoluen (TNT) – de peste 1.000 de ori mai puternică decât bomba atomică largată de către americani la Hiroshima cu şapte ani mai înainte.
În acest nou tip de bombă, două tipuri de hidrogen – deuteriu şi tritiu – sunt fuzionate în heliu, motiv pentru care eliberează atât de multă energie.
O bombă nucleară convenţională foloseşte fisiunea – divizarea şi nu fisionarea nucleilor atomilor – pentru a crea o explozie, mai slabă.
O bombă cu hidrogen foloseşte o reacţie de fisiune iniţială pentru a produce temperaturi extrem de ridicate, necesare în vederea unei reacţii de fisiune mai puternice.
La mai puţin de un an după ce Statele Unite testau bomba termonucleară, Uniunea Sovietică testa la rândul ei o bombă cu hidrogen, declanşând o adevărată cursă a producerii unor „superbombe”.
Cea mai puternică bombă-H detonată vreodată – şi totodată cea mai mare explozie provocată în istoria omenirii – le-a aparţinut sovieticilor. Detonarea acestei bombe – cunoscute sub numele de „Bomba ţarului” – în 1961 a produs o energie echivalentă cu cea emisă de 50 de megatone de TNT.
Sursa: Mediafax